Atacată, agresată, distorsionată, negată sau luată în râs, despre care adesea ai citit în presă sau pe unele conturi de facebook, mai ales în perioadele de post sau în apropierea marilor sărbători și totuși biruitoare, strălucitoare, mereu seducătoare și interesantă și mai ales adevărată.
Te întrebi despre ce-ți vorbesc? Îți vorbesc despre credința mea! Și a ta și a celor de acolo și a celor de aici. Despre Ortodoxie, despre lumina adevărului ce strălucește cu putere, izbucnind din Răsăritul Cel de Sus spre a lumina întreaga lume. Pentru că astăzi este Duminica Ortodoxiei sau a biruinței Ortodoxiei contra tuturor acelora care au încercat de-a lungul timpului să o distrugă sau măcar să o limiteze, fie prin puterea coercitivă a forței, fie prin intermediul deformărilor, a devierilor de la adevăr, a ideologizării sau a neînțelegerii ei autentice.
Poate te întrebi, asemenea multora cărora nu le place ceea ce este ortodox sau românesc, ce este Ortodoxia și de ce ținem atât la ea? Răspunsul este simplu: pentru că este credința care vine de la Mântuitorul Hristos, prin Sfinții Săi Apostoli, traversând veacurile și păstrând în mod fidel și nealterat adevărul de credință așa cum ne-a fost el încredințat de Dumnezeu. Este credința care a stat la baza edificării civilizației creștine răsăritene, fundamentată pe credința în Înviere, dar și pe nevoia îndumnezeirii omului. Lumina ei fascinantă, izvorâtă din lumina pururi neapusă a Celui ce ține toate a creat o cultură uimitoare.
Civilizația răsăritului ortodox valorizează viața ca dar dumnezeiesc, calitatea noastră a oamenilor de ființe create de Dumnezeu pentru a găsi în toate ale Lui veșnicia, persoane deschise spre comuniune care valorizăm libertatea, responsabilitatea și demnitatea ce ne-au fost oferite. Iar, frumusețea extraordinară a Răsăritului ortodox o vezi, atât în fascinantele scrieri ale Părinților Bisericii de limbă greacă și nu numai, dar și în literatura, muzica și arta acestui magnific spațiu, strălucind de neapusa Lumină a Bunului Dumnezeu. Este ceea ce nu auzi la televizor și nici nu citești în presă, ori pe rețelele de socializare, pentru că majoritatea încearcă acolo să te facă să te îndoiești de propria ta identitate, să-ți urăști credința, considerând-o învechită și retrogradă, de parcă s-ar putea învechi adevărul ce este dăruit de Cel pururi veșnic și neschimbabil!
Este vorba despre acea frumusețe zăgăzuită în inima ta, român botezat ortodox, acea minunăție care izbucnește și îți fură adesea lacrimi, mai ales când din nevoi de tot felul, ori aspirații, ai plecat din țara tara ta, din casa părinților tăi, departe, foarte departe. Iar, mirosul de tămâie, ori sunetul magnific al psalmodiei ortodoxe îți va fi adus aminte de multe ori de acea frumusețe a copilăriei, când dis de dimineață ai mers cu bunicii sau părinții la împărtășit. Iar, acea bucurie, încriptată în sufletul tău nu ți-o va lua vreodată cineva, ci-ți va aduce aminte mereu de bucuria credinței tale.
De aceea, astăzi, îi pomenim pe toți cei care au apărat Ortodoxia chiar cu viața lor și ne gândim la fidelitatea noastră spre adevăr și la nevoia de a ne aprofunda identitatea ortodoxă, comoara noastră ce vine de la Domnul, neschimbată și nealterată.
Astăzi, odată cu pomenirea triumfului Ortodoxiei contra tuturor celor ce au oprimat-o, ne aducem aminte și de părinții, moșii și strămoșii noștri care ne-au transmis comoara credinței și de faptul că ceea ce dă sens vieților noastre este numai și numai credința.
Să ne dăruiască Dumnezeu, mereu, acea bucurie a credinței înnoitoare, rodnică și care schimbă din temelii vieți, oameni, istorie și comunități!
Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște