Platformă de știri și opinii

Monthly archive

februarie 2023 - page 2

Secția de Motociclism de la CSM Flacăra Moreni și-a prezentat lotul pentru 2023

in Actualitate by

Secția de Motociclism din cadrul Clubului Sportiv Municipal Flacăra Moreni și-a prezentat lotul pentru anul 2023. Acesta va fi format din 16 sportivi care vor lupta pentru a completa zestrea de medalii a sportului dâmbovițean.

Oficialii echipei de pe Cricovul Dulce au anunțat că anul acesta va avea loc și prima participare a clubului  într-un campionat național la ramura Rally Raid.

LOTUL FLACĂRA MORENI PENTRU 2023

Sportivii Secției de Motociclism a Clubului Sportiv Municipal Flacăra Moreni sunt pregătiți pentru noul an competițional 2023 în motociclism. Vor scrie din nou istorie în motociclismul românesc 16 sportivi! Moreni a fost, este și va rămâne un reper național în acest sport, iar Flacăra Moreni nu numai un renume, ci și un club cu performanțe notabile!

Vom avea piloți și la MX 2 Juniori (MX 125) și la clasa Veterani 1 la Motocros. Revin la ramura Endurocross doi sportivi cu performanțe la clasa Moto Expert” , au transmis pe Facebook oficialii clubului într-un comunicat de presă.

România debutează în preliminariile pentru EURO 2024 cu Andorra și Belarus

in Sport by

În martie tricolorii pornesc în calificările pentru EURO 2024. România va disputa primul meci în deplasare, cu Andorra, iar în al doilea joc din preliminarii, cu Belarus, vom juca în fața propriilor fani, pe Arena Națională!

Naționala României începe parcursul în preliminariile EURO 2024 în deplasare, pe terenul naționalei din Andorra. Partida este programată sâmbătă, 25 martie, ora 21:45, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella. Biletele pentru fanii români în sectorul rezervat acestora sunt disponibile exclusiv în aplicația mobilă Fan Arena by FRF, la prețul stabilit de gazde, respectiv 100 RON. Perioada de vânzare a biletelor la meciul Andorra – România se încheie sâmbătă, 11 martie. Ulterior, cumpărătorii vor fi anunțați de modalitatea în care vor putea intra în posesia biletelor. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil și a actului de identitate.

România revine pe Arena Națională în preliminariile pentru EURO 2024! Biletele pentru acest meci au prețul de 40 lei la peluze și 60 de lei la tribune. Biletele sunt disponibile în aplicația Fan Arena by FRF. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil în format digital sau printat și a actului de identitate.

Pentru preliminariile EURO 2024, România face parte din Grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra. Meciurile se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate, primele două clasate din fiecare grupă. Alte 3 reprezentative își vor câștiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024.

Doi jucători ai Chindiei, în echipa etapei

in Sport by

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală aetapei a 26-a:

PORTAR

Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova / 26 de ani) – Intervenţiile sale din momentele cheie au contribuit din plin la păstrarea şanselor oltenilor pentru un rezultat pozitiv pe Arena Naţională, rezultat care s-a şi realizat.

FUNDAŞI

Andrei Patache (FC Botoşani / 35 de ani) – Pe lângă golul marcat, a dominat flancul drept. Este un simbol pentru fotbalul botoşănean.

Deian Boldor (Chindia / 28 de ani) – A câştigat 22 de dueluri, dintre care 19 în defensivă. În plus, a marcat golul care a păstrat invincibilitatea Chindiei în 2023.

Mihai Popescu (Farul / 29 de ani) – Evoluţie fără greşeală în centrul apărării, fapt evidenţiat şi de InStat, unde a avut un index pe măsură – 261.

Mario Camora (CFR Cluj / 36 de ani) – A contribuit la succesul CFR-ului cu o pasă decisivă. A ajuns la 355 de meciuri disputate pe prima scenă din România.

MIJLOCAŞ

Cristian Neguţ (Chindia / 27 de ani) – Din nou, căpitanul târgoviştenilor a fost decisiv. De astă dată, acesta a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.

Malcom Edjouma (FCSB / 26 de ani) – Este jucătorul începutului de an pentru roş-albaştri. A înscris pentru a patra oară în 2023, golurile sale aducând puncte importante bucureştenilor.

Tudor Băluţă (Farul / 23 de ani) – „A pictat pe teren”, aşa a descris Hagi evoluţia mijlocaşului dobrogenilor, care a făcut excelent legătura între compartimentul defensiv şi cel ofensiv.

Yassine Bahassa (FC U Craiova 1948 / 30 de ani) – Un jucător cu o tehnică deosebită. A marcat pentru a patra oară în ediţia curentă, în care mai are în cont şi patru assist-uri.

ATACANŢI

Denis Alibec (Farul / 32 de ani) – A pasat decisiv, apoi a scos un penalty pe care tot el l-a transformat. Prinde pentru a șasea oară „Echipa etapei”.

Mamadou Thiam (U Cluj / 27 de ani) – A reușit unul dintre cele mai frumoase goluri înscrise în 2023. Este un jucător capabil să facă oricând diferenţa în teren.

ANTRENORUL ETAPEI

Gheorghe Hagi (Farul / 58 de ani – FOTO) – Conduşi excelent de pe bancă, dobrogenii au predat o lecţie de fotbal, iar la final s-au bucurat de o nouă victorie clară, a noua la cel puţin două goluri diferenţă.

Copiii nu judecă, noi, însă, devenim judecători de ocazie!

in Opinii by

Fie că îți arunci un ochi pe telefon privind la ultimele știri on line, fie că deschizi televizorul sau pur și simplu interacționezi cu vreun cunoscut, vei constata că ceea ce pare a domina realitatea contemporană este aplecarea teribilă spre a judeca, spre deosebire de copii, care au, încă, inocență și nu o fac. Adulții nu stau mult pe gânduri și, fără a se preocupa de altceva, pare că cel mai ușor este să devină judecători unii față de alții.

A judeca pare astăzi cel mai lejer exercițiu antropologic, cea mai simplă poziționare față de multitudinea de informații ce abundă în spațiul nostru cotidian. Pe lângă faptul că este un mare consumator de energie sufletească, este și păgubos acest obicei care năruiește reputația, imaginea și încrederea unui om, la distanță de un clik. Pentru că o informație nu este întotdeauna în mod cert bine intenționat difuzată.

Poate fi 90 % adevărată și numai 10% falsă și totuși distruge un om și munca lui de o viață, pentru că de regulă oamenii nu sunt obișnuiți, nu au exercițiul și mulți nici capacitatea de a privi dincolo de perdeaua de cuvinte primară pentru a decripta adevărul. O vorba aruncată aiurea de unul strică prietenii, distorsionează relații și transformă uneori comunitatea într-o masă amorfă de judecători necruțători.

De altfel, avertismentul Mântuitorul de a nu judeca pentru a nu fi judecați și acela că măsura cu care noi judecăm pe alții va fi măsura cu care noi vom fi judecați, tocmai la această realitate se referă.

Nu să fim judecătorii unii altora ne este vocația, ci să colaborăm, să fim solidari, să ne ajutăm, să ne sprijinim și de ce nu, să ne iubim! Să ne manifestăm ca o comunitate, în comuniune și nu să fim o adunătură de judecată, un grup neidentificat profesional de judecători cu vocație virtuală, fulgurantă și tranzitorie!

O altă constatare tristă este cea referitoar la faptul că semenul nostru ne este cel mai aprig și nemilos judecător pentru faptele noastre reale sau pentru cele numai imaginate de el.

Sunteți curioși nu? La ce acuze mă refer? Păi, simplu, la orice îi trăsnește unuia sau altuia prin cap, amețit de gloria de judecător, născut, nu făcut, gata de a vedea orice pai din ochii aproapelui și a neglija propria bârnă! De fapt, aici este cheia, dacă ne-am judeca mai puțin unii pe alții, dacă am fi precum copiii, ne-am respecta și ne-am aprecia, dacă am avea mai multă încredere și dacă am fi preocupați de chestiunile cu adevărat urgente și majore ale lumii noastre, s-ar transforma în bine chipul comunităților noastre și al nostru, al fiecăruia.

Să nu uităm că Îi atribuim lui Dumnezeu calitatea de Suprem Judecător, dar El nu este nicidecum asemenea unui judecător omenesc. Dreptatea Lui este întotdeauna milostivirea și iubirea Lui. Iar, El nu are nici-o umbră de părtinire, răutate sau interes, ci este ca un Tată Atotmilostiv pentru fiecare dintre noi, fiii și fiicele Lui, copiii Lui.

Dacă am fi judecători în stilul Lui am fi numai și numai iubire și milostivire și nimic altceva, dar din nefericire, unii preferă să fie judecători de tipul celor ce condamnă la alții, pe drept sau nu, ceea ce îi sperie la ei, ori știu că-i domină!

Mila și iubirea sunt mai mari întotdeauna decât dreptatea, oricare ar fi ea!

Judecata lui Dumnezeu înseamnă vindecarea de orice rău, a oricărei traume și luminarea cu iubire totală a întunericului ce nu ne dă pace.

Judecata Lui este Iubirea Lui! Să încercăm, pe cât se poate, să fim ca El!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Chindia joacă astăzi cu Universitatea Cluj

in Sport by

Chindia va întâlni astăzi Universitatea Cluj, în meciul de deschidere al rundei a 26-a a Superligii. În tur a fost 0-1, într-un joc disputat la Mediaș. Doru Popadiuc, Cornel Dinu și Denis Dumitrașcu sunt indisponibili pentru jocul de azi, toți din motive medicale. 

„Este o partidă foarte importantă, de altfel ca și toate celelalte. Trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a câștiga cele trei puncte. Abordăm toate jocurile la victorie, avem nevoie de puncte. Am început foarte bine anul, poate cu mai multă șansă aveam și mai multe puncte la acest moment. Echipele sunt apropiate, despărțite de 1-2 puncte, cred că niciodată nu a fost un clasament atât de strâns” – Cătălin Căbuz, portarul etapei a 25-a a Superligii

    Meciul de pe Ilie Oană, programat la ora 17.00, va fi condus la centru de Istvan Kovacs. Arbitri asistenți: Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, rezervă de arbitru: Lucian Rusandu. VAR: Iulian Călin, AVAR: Andrei Chivulete

Brigada lui Radu Petrescu, delegare în play off-ul Europa League, la FC Sevilla – PSV Eindhoven

in Sport by

În această săptămână vor avea loc primele meciuri din acest an în cupele europene la fotbal, la partida din play off-ul Europa League, dintre FC Sevilla și PSV Eindhoven, fiind delegată o brigadă de arbitri din România.

Partida va fi condusă la centru de către Radu Petrescu, care va fi ajutat de către arbitrii asistenți Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, cel de-al patrulea oficial fiind Marcel Bârsan. În camera VAR se vor afla Christian Dingert (Germania) și Ovidiu Hațegan (România), observator pentru brigada de arbitri fiind Laurent Duhamel (Franța). Ca delegat de joc, UEFA l-a desemnat pe David Pugh (Marea Britanie).

Prima manșă a partidei dintre FC Sevilla și PSV Eindhoven, contând pentru play off-ul Europa League, se va disputa joi, 16 februarie, de la ora 22.00, pe arena Ramon Sanchez Pizjuan din orașul spaniol.

FC Sevilla a cucerit până în prezent de trei ori consecutiv trofeul Europa League, în anii 2014, 2015 și 2016.

Valentin Calcan semnalează că există riscul blocării dezvoltării Stațiunii Turistice Padina – Peștera

in Actualitate by

Proiectul privind dezvoltarea Stațiunii Turistice Padina – Peștera riscă să rămână pe loc! Recent, conducerea Parcului Natural Bucegi a organizat o ședință „secretă” fără a invita reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița sau ai Asociației Turistice Peștera Padina, părți care contribuie la dezvoltarea stațiunii de turistice de interes național.

La această ședință a fost invitat doar primarul comunei Moroeni, Mihai Laurențiu Moraru. Totodată, nici SC Grupul Industrial Alca SRL (Hotel Peștera), care este membru în Consiliul Consultativ de Administrare al Parcului Natural Bucegi, nu a fost invitat la această întrunire. Calcan spune că au fost discuții libere în cadrul ședinței, iar scopul organizării ei a fost pentru urgentarea elaborării Planului de management.

Președintele Asociației Turistice Peștera – Padina, Valentin Calcan, semnalează că dezvoltarea zonei montane dâmbovițene este în pericol de a fi blocată. Acesta a explicat că există riscul ca ministrul Mediului să semneze Noul Plan de Management în care, dacă nu vor fi incluse cerințele noului PUZ, proiectul pentru dezvoltare va stagna. „Nu se va putea construi nimic, așa cum nu se poate nici acum” , a transmis Calcan.

Astfel, președintele Asociației Turistice Peștera – Padina, Valentin Calcan, a trimis o scrisoare către președintele Parcului Natural Bucegi, în care îi transmite  să fie convocate la o întâlnire toate părțile implicate și să se găsească soluții pentru noul plan de management.

Stimate domnule Director,

Am aflat cu surprindere că săptămâna trecută ați organizat o ședință în localitatea Moroeni la care a fost invitat primarul localității pentru a dezbate noul Plan de Management al Parcului Natural Bucegi, zona județului Dâmbovița.

Am înțeles că au fost discuții libere, fără o propunere din partea Administrației PNB, document de lucru și analiză. De asemenea, Consiliul Județean Dâmbovița nu a fost invitat și nici reprezentanții Asociației noastre sau alți reprezentanți ai celor care au investiții în Stațiunea Turistică Peștera-Padina.

De altfel am căutat pe website-ul dvs http://www.bucegipark.ro/en/ unde apare că este în construcție și niciun document nu se află în dezbatere.

Reamintesc că primul Plan de management al PNB este expirat din anul 2018 și încercările fostei administrații de a ajunge la un consens cu toate părțile interesate spre a elabora un nou Plan au fost doar de formă, fără o intenție reală în a rezolva gravele probleme apărute în timp.

Am speranța că dvs o să tratați cu maximă responsabilitate elaborarea acestui extrem de important document și o să armonizați atât pozițiile administrației județene Dâmbovița, care investește în realizarea unui nou PUZ al Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina, al administrației Comunei Moroeni care investește în realizarea noului PUG, dar și pozițiile persoanelor private fie ele fizice sau juridice.

Nu se poate să elaborați un document ce va trebui însușit și respectat inclusiv în intravilanul localității Moroeni, și mă refer la Stațiunea Peștera-Padina, fără consultarea proprietarilor.

Cu ocazia întâlnirilor organizate de fosta administrație a PNB în anii 2018, 2019 v-am trimis mai multe amendamente la care, din păcate, nu am primit niciodată răspuns. Avem rugămintea să ne spuneți dacă le mai aveți în arhivă sau să vi le retrimitem noi.

În încheiere reamintesc faptul că din partea Asociației Turistice Peștera-Padina, SC Grupul Industrial Alca srl (Hotel Peștera) este membră în Consiliul Consultativ de Administrare al Parcului Natural Bucegi (Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr 653/2016).  Din păcate nu ați mai convocat acest Consiliu din anul 2019!

Așteptăm cu mare interes convocarea unei întâlniri cu privire la noul plan de management unde cel puțin pentru partea județului Dâmbovița a PNB să participe toții factorii implicați.

Cu deosebit respect,

Valentin Calcan – Președinte

Meci tare pentru vicecampioană: CSM Târgoviște joacă azi la Rapid

in Sport by

Deplasare de foc pentru echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște! Astăzi de la ora 15:00, voleibalistele CSM-ului se vor confrunta cu CS Rapid București.

„Știm că nu va fi un meci ușor, dar ne dorim să câștigăm și să ne păstrăm locul din Campionatul Național. După meciul de mâine, urmează ca în acest Weekend, mai exact sâmbătă, să ne întâlnim pe teren propriu cu CSO Voluntari și totodată ne pregătim intens si pentru meciul de săptămâna viitoare din Cupa CEV, unde ne vom duela cu echipa Olympiakos Pireu din Grecia. Pentru susținătorii noștri care nu vor ajunge la sală, meciul va fi transmis live pe postul tv, TVR3!”, au anunțat cei de la CSM.

Baschet în Sala Ioan Valerian

Echipa Clubului Sportiv Municipal Târgoviște se va întâlni astăzi, de la ora 17.00, pe teren propriu cu formația CSU Olimpia Brașov. Meciul va fi transmis live pe canalul de YouTube al Federației Romane de Baschet

AJOFM Dâmbovița: 458 de locuri de muncă disponibile în județ

in Actualitate by

Potrivit informațiilor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă, în baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate astăzi 458 de posturi vacante, din care:

  • studii superioare – 52
  • pentru persoanele calificate in diverse meserii – 348
  • muncitori necalificati – 58

Dintre acestea menţionăm:

-ambalator manual, brutar, confecționer articole textile,mecanic auto, lucrător comercial,agent securitate,crescător păsări, croitor, femeie de serviciu,manipulant mărfuri, operator mașini – unelte comandă numerică, montator subansamble, pizzar, tâmplar universal, tapițer, contabil, cofetar, agent curățenie, electrician în construcții, instalator instalații tehnico – sanitare, electrician exploatare rețele electrice, patiser, vânzător, gestionar depozit, agent vânzări, conducător auto transport rutier, funcționar administrativ, ghid turism ecvestru, menajeră, fierar-betonist, lucrător pentru salubrizare, servant pompier, barman, bucătar, cartonagist, bucătar, asistent manager, lăcătuș mecanic, supraveghetor jocuri, excavatorist, economist, inginer mecanic, curier, inspector resurse umane, asistent comercial, manager achiziții, inginer construcții, analist cumpărări, formator, inginer geolog,analist resurse umane, inginer electromecanic, proiectant arhitect, regizor scenă, consilier juridic, responsabil proces, șef sector drumuri și poduri, muncitor necalificat în domenii de activitate precum:agricultură, confecții textile și construcții.

Detalii suplimentare se pot obţine:

-site: www.anofm.ro – ajofm dambovita – locuri de muncă vacante;

Telefon: 0245/620635

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

Reabilitarea SJU Târgoviște: lucrările avanseaza mai repede decât era programat!

in Administrație by

Programul „Sănătate pentru Dâmbovița” merge înainte!

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a oferit detalii despre lucrările de reabilitare extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe, Ambulatoriului de Specialitate și Secției de Cardiologie.

Șeful administrației județene a precizat că execuția pentru cele trei șantiere este înaintea graficului, datorită vremii favorabile din ultimele zile.

Se lucrează neîntrerupt pe cele trei șantiere din curtea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște!

Pentru că vremea ne-a permis, suntem cu execuția înaintea graficului prevăzut la demararea proiectelor.

Extinderea Unității de Primiri Urgențe! Astăzi se va turna placa peste noua construcție. Valoare proiect, extindere plus dotări, aproximativ 1.700.000 euro.

Ambulatoriul de Specialitate al SJUT! În noul corp de clădire ridicat s-a trecut deja la compartimentările interioare. Proiectul se ridică la 3.400.000 de euro.

Și la extinderea Secției de Cardiologie, lucrările au ajuns la etapa compartimentărilor interioare. 2.000.000 de euro este valoarea întregului proiect, aici urmând să achiziționăm și un aparat angiograf, 1.300.000 eruo.

Programul „Sănătate pentru Dâmbovița” merge înainte!” , a scris pe Facebook președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Când e frate lângă frate și trădează!

in Opinii by

Asemenea fiului risipitor, unii frați s-au înstrăinat de bine, de frumos și de iubire, alegând să-și fie propriul reper în viață, unde și-au clădit falsa și gogonata imagine de oameni demni și înțelepți, patri(h)oți și profund preocupați de binele public, mimând cinstea și slujirea comunității. Nu-i găsiți? Nu i-ați identificat rapid pe acești risipitori de nimicuri? Nu e nici-o problemă! O puteți face oricând sunteți dispuși la a privi cu mai multă atenție spațiul public. Și atunci lesne îi veți vedea.

Unul, mereu finul marelui naș, altul paznic al magaziei de șervețele a nu știu cărei bărci plutind pe marea spumegând a vreunei psiho-furii, altul prieten bun de mese apropiate, la fel de valoros ca Iuda în întunericul nopții… și tot așa. Maeștri ai înșelăciunii, sporovăitori de istorii distorsionate, păcălitori la drumul mare și apucători de căi curbate.

Ce au risipit cel mai mult?

Cuvântul-marele dar al Logosului dumnezeiesc, expresia intimității noastre umane și mijlocul desăvârșirii noastre specifice, bogăția vieții și moștenirea pe care o vom lăsa generației următoare.

Au risipit încredere și speranță, iubire – neiubind și căi spre esență, rătăcind pe drumuri marginale.

Știu, veți zice că s-ar putea întoarce ca fiul cel din parabolă. Așa e! Dar, s-ar putea, dacă ar dori! Dar (încă) nu o face!

Tatăl ceresc ne așteaptă pe toți, pe unii mai devreme, pe alții mai târziu, risipind iubire din belșugul bogăției Sale, niciodată epuizabile!

Întoarcere grabnică lor și pace cu iubire tuturor!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Chindia joacă azi cu Sepsi

in Sport by

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Chindia Târgoviște, luni, 13 februarie – ora 17.00

O singură înfrângere au suferit covăsnenii în precedentele șapte meciuri din campionat decise pe teren, în rest au patru victorii şi două remize.

Târgoviştenii sunt neînvinşi în ultimele trei runde, interval în care au înregistrat două victorii şi un egal.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 10 ori în principala competiţie internă, de cinci ori s-au impus covăsnenii, o partidă a fost câştigată de dâmboviţeni, iar alte patru meciuri s-au terminat la egalitate.

Întâia confruntare a avut loc pe 14 septembrie 2019, Chindia – Sepsi OSK 0-0.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 22 decembrie 2019, Sepsi OSK – Chindia 3-1.

Unicul succes din contul târgoviştenilor s-a consemnat pe 5 martie 2021, Sepsi OSK – Chindia 0-1.

Cea mai recentă întâlnire directă din Superliga României: 10 septembrie 2022, Chindia – Sepsi OSK 1-2, goluri marcate de Godberg Cooper, respectiv Mario Rondon şi Ion Gheorghe.

Cristiano Bergodi şi Anton Petrea s-au mai duelat o singură dată din postura de antrenori, pe 19 decembrie 2021, în Sepsi OSK – FCSB 0-0.

Mediile de vârstă

Sepsi OSK – 25 ani şi 6 luni.

Chindia Târgovişte – 24 ani şi 6 luni.

Doar 25 de jucători a utilizat Sepsi OSK în primele 24 de etape, cei mai puţini dintre toate competitoarele.

Chindia s-a bazat pe 29 de fotbalişti, dintre care 13 au contribuit la reuşitele ofensive ale târgoviştenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

„Din istoricul unei familii de juriști târgovișteni – familia I. C. Nicolaescu”. Expoziție temporară deschisă la Muzeul de Istorie.

in Actualitate by

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, anunță deschiderea expoziției Din istoricul unei familii de juriști târgovișteni – familia I. C. Nicolaescu”,vineri, 10 februarie 2023, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 187.

Expoziția pune în valoare fondul de documente al familiei I. C. Nicolaescu existent în colecțiile de istorie modernă și contemporană ale Complexului Național Muzeal ,,Curtea Domnească” Târgoviște, documente donate de Ion C. Nicolaescu prin avocatul Ion Florescu-Manga, apropiat al familiei Nicolaescu. Prin intermediul acestui fond documentar sunt prezentate date despre identitatea membrilor familiei I. C. Nicolaescu  și funcțiile administrativ-politice deținute de aceștia în județ și în țară, fotografii de epocă, documente, din cercetarea cărora se desprind date referitoare la cunoașterea unor aspecte legate de practica juridică exercitată după legea din 1864, care stabilea statutul avocaturii.

Familia I. C. Nicolaescu, familie de târgovișteni cu trei generații de juriști (Ion Iancu Nicolaescu, Constantin I. Nicolaescu, Ioan C. Nicolaescu), a avut un rol important în dezvoltarea și modernizarea orașului Târgoviște din punct de vedere social-economic, edilitar-urbanistic, politic și cultural.

Expoziția va fi deschisă în perioada 10 februarie – 3 martie 2023, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00

SURSA: Consiliul Județean Dâmbovița

Go to Top