Asemenea fiului risipitor, unii frați s-au înstrăinat de bine, de frumos și de iubire, alegând să-și fie propriul reper în viață, unde și-au clădit falsa și gogonata imagine de oameni demni și înțelepți, patri(h)oți și profund preocupați de binele public, mimând cinstea și slujirea comunității. Nu-i găsiți? Nu i-ați identificat rapid pe acești risipitori de nimicuri? Nu e nici-o problemă! O puteți face oricând sunteți dispuși la a privi cu mai multă atenție spațiul public. Și atunci lesne îi veți vedea.
Unul, mereu finul marelui naș, altul paznic al magaziei de șervețele a nu știu cărei bărci plutind pe marea spumegând a vreunei psiho-furii, altul prieten bun de mese apropiate, la fel de valoros ca Iuda în întunericul nopții… și tot așa. Maeștri ai înșelăciunii, sporovăitori de istorii distorsionate, păcălitori la drumul mare și apucători de căi curbate.
Ce au risipit cel mai mult?
Cuvântul-marele dar al Logosului dumnezeiesc, expresia intimității noastre umane și mijlocul desăvârșirii noastre specifice, bogăția vieții și moștenirea pe care o vom lăsa generației următoare.
Au risipit încredere și speranță, iubire – neiubind și căi spre esență, rătăcind pe drumuri marginale.
Știu, veți zice că s-ar putea întoarce ca fiul cel din parabolă. Așa e! Dar, s-ar putea, dacă ar dori! Dar (încă) nu o face!
Tatăl ceresc ne așteaptă pe toți, pe unii mai devreme, pe alții mai târziu, risipind iubire din belșugul bogăției Sale, niciodată epuizabile!
Întoarcere grabnică lor și pace cu iubire tuturor!
Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște
