„Am luptat până la sfârșit!”Ce spun oamenii de la Chindia despre meciul cu Petrolul

in Sport by
Banner

Chindia a reușit o victorie extrem de importantă, 2-1 cu Petrolul Ploiești, pe Ilie Oană, pe un teren greu și un frig pătrunzător, într-un meci contând pentru etapa a 24-a a Superligii. Gazdele au condus cu 1-0, dintr-un penalty transformat de Grozav. În repriza secundă, Chindia a întors rezultatul prin golurile marcate de Cooper (70) și Popa (85). Un succes mare pentru băieții de la Chindia, de moral, după un prim joc în 2023 în care nu reușiseră decât o remiză cu FC Argeș, la capătul unei evoluții consistente. În următorul joc oficial, programat tot la Ploiești, dar în organizarea Chindiei, dâmbovițenii vor întâlni UTA Arad, vineri, 3 februarie, de la ora 17.00. 

„Cred că suntem pregătiți și cu primul 11, și cu cei care intră. Au intrat bine în teren. Am schimbat sistemul la pauză. Băieții au luptat până la sfârșit. Am luat trei puncte, felicit băieții, atitudinea a fost foarte bună. Nu prea a fost fotbal, un joc de luptă, lungă și după ea. Greșelile au fost de ambele părți. S-au marcat trei goluri. Golurile noastre au venit pe un joc bun” –  Cristi Țermure, antrenor secund, declarații la finalul meciului 

    Cu victoria de ieri, Chindia a ajuns la 25 de puncte în actualul sezon al campionatului 

Banner