Arbitrii din prima ligă, testați înainte de reluarea campionatului

in Sport by
Banner

În perioada 9-12 ianuarie, arbitrii din prima ligă s-au reunit pentru o nouă etapă de testare și perfecționare în perspectiva reluării competiției interne.

Programul întâlnirii a inclus testări teoretice și fizice, analize video complexe împreună cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor, dar și exerciții practice pe teren în care rolul jucătorilor a fost preluat de arbitrii din ligile inferioare din București și Ilfov.

„În fiecare an avem 4 testări fizice cu arbitri, dar aceasta este, poate, cea mai exigentă dintre toate. Pentru că au suficient timp de recuperare până la următoarele meciuri am implementat un exercițiu de rezistență care le testează limitele. Rezultatele bune la testarea fizică reprezintă o motivare pentru creșterea punctajului pe care îl obțin din partea CCA și pe baza căruia se realizează ierarhia la finalul sezonului”, a declarat președintele CCA, Kyros Vassaras.

De la testări și dezbateri au lipsit Istvan Kovacs și arbitrii asistenți din brigada sa, aceștia fiind prezenți la Cupa Națiunilor din Golf, precum și Iuliana Demetrescu, aflată în pregătirea pentru participarea la Cupa Mondială la fotbal feminin.

Au fost prezenți toți arbitrii de primă ligă și arbitrele de pe lista FIFA. De asemenea, la testarea fizică a participat și Ovidiu Hațegan, cel care după infarctul suferit în 2022 nu a mai arbitrat niciun meci la centru, ci s-a aflat doar în camera VAR.

„Am participat la o parte din testele fizice, a fost pentru prima dată când mi-am încălțat ghetele de când am arbitrat ultimul meci. Dorința mea este să revin pe teren, dar vom vedea ce va urma. Testele medicale până acum sunt bune, voi face un control amănunțit în luna martie și abia apoi voi avea o decizie finală”, a dezvăluit Ovidiu Hațegan.

Banner