Toni Petrea, după ultimul meci al Chindiei în 2022: „Avem nevoie de întăriri!”

in Sport by
Banner

Chindia a suferit cea mai dură înfrângere din acest sezon chiar în ultimul meci dinaintea vacanței, cu U Craiova, în deplasare. Toni Petrea a avut un început în forță pe banca Chindiei Târgoviște, însă a încheiat anul cu trei eșecuri la rând. Utimul a fost cu Universitatea Craiova în etapa a 21-a, sâmbătă seară, un 0-3 in care echipa sa a ratat un penalty și a avut un jucător eliminat, pe Chamed.

Cred că ne-am bătut singuri, nu știu dacă ne-au surprins cu ceva. Dar am făcut cadouri și, când întâlnești o echipă valoroasă, dacă are una sau două ocazii, te taxează. Nu am fructificat un penalty, a fost și acea eliminare. În a doua repriză au avut acel corner, dar nu vrea să comentez, am făcut o repriză destul de bună, dar acum trebuie să ne liniștim, urmează o scurtă vacanță și apoi cantonamentul din ianuarie”, a spus Petrea la finalul jocului.

Celea a ratat un penalty pentru Chindia imediat după ce Markovic a făcut 3-0.

„Destul de greu de spus de transferuri în perioada de iarnă, nu poți să găsești foarte mulți jucători. Avem nevoie de întăriri, am avut azi 7 jucători pe bancă, așa că vedem dacă se materializeză ceva.

Dacă reușim să aducem ceva, automat trebuie să eliberăm niște locuri, dar nu e nimic stabilit momentan. Foarte greu acest sezon, sunt câteva echipe despărțite de două-trei puncte. Se joacă, mai sunt 9 meciuri din sezonul regulat, după care înjumătățirea punctelor. Fiecare punct e important, încercăm să ne luptăm să câștigăm puncte la fiecare meci. Am jucat cu echipele cu pretenții la play-off, dar cred că, chiar dacă am pierdut în astea 3 jocuri, eu zic că am arătat că putem juca fotbal să ne salvăm.

E îngrijorător pentru mine că am primit 7 goluri și nu am dat niciunul. Vedem ce e de făcut să îmbunătățim lucrurile, vom întâlni adversari care se luptă cu noi la salvare și e important fiecare punct, va fi foarte dificil acest sezon”, a incheiat Toni Petrea.

Jucătorii și antrenorii Chindiei sunt în vacanță de duminică. Reunirea lotului va avea loc în primele zile ale anului viitor.

Banner