Continuă seria meciurilor fără înfrângere pentru Chindia! Egal cu Universitatea Craiova

in Sport by
Banner

Deși jocul nu a convins, Chindia Târgoviște a remizat cu Universitatea Craiova, pe arena Ilie Oană din Ploiești (unde dâmbovițeni își dispută meciurile de pe teren propriu), scor 1-1, în restanța din etapa a 6-a a campionatului.

CSU Craiova a înscris prima încă din primul sfert de oră al partidei. Alexandru Crețu a profitat de o neatenție a apărătorilor Chindiei și a introdus balonul în plasa porții apărate de Cătălin Căbuz.

Cei aproximativ 1700 de suporteri i-au împins de la spate pe fotbaliștii antrenați de Toni Petrea, care au luptat până în ultimul minut. Doru Popadiuc a trecut pe lângă egalare în prima repriză, după ce a șutat la colțul scurt în urma unei lovituri libere, dar mingea a trecut alături.

Oaspeții au mai avut câteva șanse de gol și în partea secundă a meciului, dar ușor, ușor, formația pregătită de Mirel Rădoi a început să facă pasul în spate, iar Chindia să aibă tot mai multă posesie. Căpitanilor alb-albaștrilor, Vladimir Screciu, a fost eliminat după ce a văzut două cartonașe galbene în mai puțin de două minute.

Chindia s-a aruncat în atac și în minutul 90 a reușit egalarea prin Daniel Popa, acesta fiind și primul șut pe poartă al târgoviștenilor din acest joc. Chindia ajunge la opt meciuri consecutive fără înfrângere în campionat și urcă pe locul 9, cu 21 de puncte.

Revenim cu mai multe detalii în cronica partidei.

Sursa foto: Facebook, AFC Chindia

Banner