La Târgoviște a fost sărbătorit Hramul Bisericii Parohiei „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”

in Actualitate/Religie by
Banner

Numeroși credincioși din Municipiul Târgoviște și din localitățile învecinate au luat parte, luni, 26 septembrie 2022, cu prilejul sărbătorii Sf. Voievod Neagoe Basarab, la hramul celei mai noi biserici din vechea Cetate de Scaun munteană, situată în Cartierul Tineretului (ANL Sagricom).

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, consilieri eparhiali, inclusiv Părintele Vicar Eparhial. Cu această ocazie a fost hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Adânca, Protoieria Târgoviște Sud, tânărul diacon Stancu Ștefan Adrian, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, licență și master.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat trăsăturile spirituale, culturale, diplomatice și de autentic conducător creștin ale Sfântului Voievod Neagoe Basarab, personalitate complexă a istoriei noastre medievale, cunoscut pentru sprijinirea misiunii Bisericii Ortodoxe în tot Răsăritul european, pentru celebra sa lucrare „Învățăturile către fiul său Theodosie”, dar și pentru promovarea principiului bunei colaborări dintre Biserică și Stat, ca fundament al prosperității și al binelui social („simfonia bizantină”). De asemenea, Sfântul Voievod este considerat ocrotitorul tinerilor și este ctitorul istoricei Catedrale din Târgoviște.

La acest eveniment au luat parte oficialități locale și județene, dintre care: domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, împreună cu cei doi vicepreședinți: doamna Marilena Luciana Cristea și domnul Antonel Jîjîie, dar și domnul Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, alături de cei doi viceprimari: doamna Monica Ilie și domnul Cătălin Rădulescu, precum și domnul Bogdan Tița, Primarul Comunei Ulmi.

 La final a fost sfințită clădirea Centrului Socio-Cultural și Medical „Sf. Voievod Neagoe Basarab”, recent construit, ce va funcționa în cadrul parohiei și va oferi servicii de recuperare medicală, în mod gratuit, celor nevoiași.

În cadrul ceremoniilor dedicate anul acesta celebrării personalității Sf. Voievod Neagoe Basarab, la Târgoviște, se înscrie și Simpozionul desfășurat la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, intitulat „501 ani de la trecerea la cele veșnice a Sf. Voievod Neagoe Basarab”, în cadrul căruia a fost evocată viața, activitatea și însemnătatea pe care Sf. Voievod o are pentru istoria, credința și cultura noastră națională, prin intermediul unor prezentări, evocări, lecturi din opera sa, dar și momente muzicale susținute de Corul Seminarului Teologic, elevi de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” și de Corul Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște.

Reamintim că, la inițiativa Mitropolitului Nifon, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a publicat, de-a lungul timpului, câteva volume ce-i sunt dedicate Sfântului Voievod și anume: „Neagoe Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti (1512-1521) – argumente pentru canonizare”, 2008; „Slujba Sf. Voievod Neagoe Basarab”, 2009; „În slujba Bisericii şi a neamului românesc”, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a voievodului Neagoe Basarab (1512-1521), 2012 și „Sfântul Neagoe Basarab – voievod al culturii ortodoxe românești – 10 ani de la proclamarea locală a canonizări sale”, 2019.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Banner