Carmen Holban(PSD): ”În Camera Deputaților NU vom vota pentru majorarea veniturilor parlamentarilor!”

in Politică by
Banner

Invitată în emisiunea „Punctul pe i” , deputatul Carmen Holban a transmis că PSD va vota la Cameră doar pentru majorarea veniturilor primarilor, nu și pentru cele ale parlamentarilor.

Ultima dată când veniturile celor două categorii au fost modificate, a fost în anul 2018. Carmen Holban a argumentat că salariile primarilor sunt mai mici și trebuie mărite, în vreme ce o mărire de venituri pentru parlamentari și șefi de instituții publice ar fi o măsură nepotrivită în plină criză economică.

”Ce pot să spun despre această propunere legislativă, care a fost adoptată în Senat…Aceasta a fost o propunere a UDMR-ului, sigur că PNL a susținut-o . Ca să nu existe divergențe, în Senat a trecut și cu alte voturi, astfel încât ea să ajungă pe masa presei, însă vă spun clar, că în Camera Deputaților nu va trece la fel. Suntem hotărâți, cel puțin ca partid, să amendăm această propunere legislativă. Într-adevăr, orice salariu trebuie să crească, dar când există diferențe atât de mari și mai ales acum, în această criză cu care ne confruntăm, ca să crească salariile tuturor demnitarilor, deși ele nu au mai fost crescute încă din 2018, nu este o măsură necesară. Cu banii aceia se pot face alte lucruri…

 Totuși, trebuie să ținem cont de o categorie de demnitari, cum sunt primarii, care din 2018 nu au mai avut nicio modificare de salariu și a căror activitate este extrem de mare.  Aceștia trebuie să fie prezenți 24 din 24 de ore și să răspundă pentru orice se întâmplă. Salariile lor nu sunt mari și de salariile lor depind alte salarii, pentru că și problema celorlalți angajați din Primărie, care pot să plece la un moment dat din primării pentru a-și găsi alte locuri de muncă și vom constata că în Primării nu mai lucrează nimeni, iar acolo unde trebuie să se lucreze dosarele pentru accesare de fonduri, pentru a aduce bani în comunitatea respectivă, primarii nu vor avea cu cine să scrie proiectele” , a spus Carmen Holban la Bazar Tv.

Banner