După doi ani de pauză, Târgul anual de toamnă de la Titu a revenit

in Administrație by
Banner

Evenimentul de mare tradiție, reprezentativ pentru orașul Titu, dar și pentru județul Dâmbovița, Târgul anual de toamnă, a revenit după doi ani de pauză, întrerupt din cauza pandemiei de Covid-19.

Astfel, cel mai mare târg al toamnei din județ are loc în aceste zile în orașul Titu. Meşteşugari, agricultori și comercianţi din toată zona vin  să-şi prezinte mărfurile de pielărie, olărit, obiecte de artizanat, legume şi fructe. Mii de vizitatori trec potecile bătătorite ale târgului, devenit, deja, un reper al începutului de toamnă.

Evenimentul mult așteptat a fost organizat de Primăria Orașului Titu și Consiliul Local Titu.

Prin târgul de la Titu a trecut și primarul orașului, Traian Niculae. Acesta a fost alături de viceprimarul – Gabriela Chițu, administratorul public – Adrian Marius Sandu, vicepreședintele Senatului României – Virgil Guran, subprefectul județului – Adrian Chițescu, consilieri locali și  de alți invitați de seamă.

Banner