În ultimii ani, municipiul Târgoviște trece printr-o transformare profundă, proiectele implementate de administrația municipală punându-și pe deplin amprenta.
La emisiunea „Punctul pe i” de la Bazar Tv, Primarul Daniel Cristian Stan a transmis că este nevoie ca multe blocuri din municipiu, în special din zona centrală, să fie supuse unui amplu proiect de reabilitare și modernizare. Pentru această investiție vor fi accesate fonduri guvernamentale, dar și prin Programul Operațional Regional. Totodată, edilul șef a mai precizat că trebuie să fie implicare și din partea localnicilor, altfel vor exista sancțiuni.
28:50„Avem prin PNNR, Valul Renovării, 9 pachete de blocuri (…) Mai avem și programul de fonduri de la Guvernul României, tot pentru reabilitarea, așteptăm și Programul Operațional Regional, deci per total eu cred că vom avea câteva zeci de blocuri, nu de scări de bloc, care vor intra în reabilitare și vom schimba puțin percepția și din acest punct de vedere.
Degeaba facem noi străzi, noi parcuri, alei pietonale, piețe publice, dacă blocurile arată cum arată, pentru că imaginea este într-adevăr una destul de urâtă. Noi oferim acest instrument, dar dacă nu vom găsi implicare, vom trece și la sancțiuni. Înțelegem că nu sunt bani și nu lăsăm această sarcină pe seama proprietarilor (…) Vrem să facem un bine, la final toată lumea va fi mulțumită. Putem spune că începem o nouă etapă pe zona de reabilitare termică. Am avut una pe Programul Operațional Regional anterior, începem acum din două direcții, și pe POR, și PNRR. Sper să ne bucurăm de suportul oamenilor” 32:18 , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
În ședința de extraordinară a Consiliului Local Municipal (CLM) Târgoviște, toate proiectele pentru renovarea blocurilor din Târgoviște au fost aprobate în unanimitate.