Președintele CJD și PSD, Corneliu Ștefan,  alături de elevii dâmbovițeni în prima zi de școală

in Educație by
Banner

Elevii și preșcolarii au pășit astăzi, 05 septembrie 2022, către un nou an școlar. Instituțiile de învățământ din Dâmbovița și-au deschis  larg porțile pentru a-i întâmpina pe copii și adolscenți către noi provocări.  Președintele CJD și PSD, Corneliu Ștefan, a transmis, în mesajul prilejuit de inaugurarea noului an școlar că „cei care se așează astăzi în bănci sunt viitorul nostru și trebuie să știe că le suntem alături și că suntem mândri de ei.” De asemenea, acesta a ținut să le ureze succes cadrelor didactice, dar și să le mulțumească pentru efortul pe care îl fac în fiecare an pentru comunitatea dâmbovițeană.

Mai mari sau mai mici, părinți sau bunici, emoțiile sunt la fel de puternice pentru toți!

Se schimbă multe lucruri din generație în generație, însă prima zi de școală își va găsi mereu locul în amintirile noastre.

Cei care astăzi se așază în bănci sunt viitorul nostru și trebuie să știe că le suntem alături și că suntem mândri de ei.

Învățătorilor și profesorilor le mulțumim pentru că înțeleg rolul pe care îl au în modelarea copiilor și a tinerilor din școlile noastre.

Totodată, le suntem recunoscători părinților și bunicilor pentru că, indiferent de vremuri, le sunt alături elevilor de astăzi.

Nu în ultimul rând, aprecierile noastre merg către educatoarele și ajutoarele acestora din grădinițe și creșe. Datorită lor, pasul făcut de copiii noștri peste pragul școlii este mult mai ușor.

Un început de an școlar cum nu se poate mai potrivit!                          

În această dimineață, la #Văcărești, am inaugurat o #nouă #grădiniță de care se vor bucura zeci de copii din comună.

Investiția realizată de administrația condusă de primarul Romică Stoica era mai mult decât necesară pentru întreaga comunitate. 

Felicitări pentru această realizare, iar celor mici le dorim să se bucure sănătoși de tot ce le oferă noua lor grădiniță” , a fost mesajul președintelui CJD, Corneliu Ștefan.

Banner