Cu un guvern neputincios, românii sărăcesc, în timp ce băncile și ”băieții deștepți” din energie și-au triplat profiturile!

in Actualitate by
Banner

Una dintre cele mai critice voci la adresa politicilor fiscale și economice ale coaliției PSD-PNL-UDMR este, în ultima perioadă, cea a popularilor conduși de Eugen Tomac.

Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte al PMP și fost ministru al Finanțelor Publice, avertizează, din noul, în legătură cu ineficiența  așa-zisele măsuri sociale ale puterii, care nu fac decât să adâncească falia din societatea românească.

Măsurile promovate haotic de Guvern au făcut ca principalii beneficiar –  a se citi ÎMBOGĂȚIȚI PESTE MĂSURĂ –  ai crizei prețurilor la energie să fie tocmai furnizorii de gaze și electricitate, care, asemeni băncilor, și-au sporit, uneori triplat, profiturile pe spinarea românilor. Care români sunt obligați de aceeași guvernanți să strângă cureaua, în timp ce inflația galopantă le spulberă nu doar economiile, ci și posibilitatea de a-și asigura pâinea cea de toate zilele!

În aceste condiții, PMP cere Guvernului să intervină pentru stoparea degradării accelerate a nivelului de trai al românilor și evitarea colapsului firmelor românești. Prin vocea vicepreședintelui Ialomițianu, PMP sugerează și măsuri concrete, imediate, care ar conduce la evitarea agravării crizei: intervenția STATULUI pentru a tempera creșterea nejustificată a prețurilor și a dobânzilor.

Vicepreşedintele PMP, Ialomitianu Gheorghe, fost ministru de Finanţe: Economia de piaţă nu înseamnă ca unele firme să-şi tripleze profitul prin falimentarea clienţilor acestora.

De exemplu, din datele furnizate recent de Institutul Naţional de Statistică rezultă că în luna iunie 2022 a crescut preţul cu producerea de energie electrică şi gaze naturale cu 7,87% faţă de luna precedentă şi cu 145,75% faţă de aceeaşi lună din anul precedent, fără o justificare economică. Singura explicaţie este dată de BNR care susţine că se impune creşterea dobânzii de politică monetară pentru a tempera creşterea inflaţiei, deşi recunoaşte că efectul este unul nesemnificativ. Firmele şi românii simt, prin decizia BNR, o creştere greu de suportat a dobânzilor la credite. Efectele acestor creşteri de preţuri şi dobânzi sunt devastatoare pentru multe firme, care vor înregistra pierderi sau vor intra în faliment.

Nici persoanele fizice nu sunt ocolite de aceste creşteri de preţuri şi dobânzi. În spaţiul public se vorbeşte tot mai mult de falimentul persoanelor fizice, ceea ce înseamnă pierderea locuinţelor acestor persoane. De această situaţie profită Guvernul României prin încasări suplimentare la bugetul statului din TVA şi alte impozite şi din dividende. Acesta este un câştig pe termen scurt şi mult mai redus faţă de profiturile obţinute de firmele din domeniul energiei electrice, gaze naturale şi carburanţi şi de sistemul bancar.

𝗣𝗠𝗣 𝘀𝗼𝗹𝗶𝗰𝗶𝘁𝗮̆ 𝗮𝗰𝘁𝘂𝗮𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗴𝘂𝘃𝗲𝗿𝗻 𝘀𝗮̆ 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘃𝗶𝗻𝗮̆ 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗽𝗼𝗹𝗶𝘁𝗶𝗰𝗮 𝗳𝗶𝘀𝗰𝗮𝗹𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝘃𝗲𝗱𝗲𝗿𝗲𝗮 𝘁𝗲𝗺𝗽𝗲𝗿𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗰𝗿𝗲𝘀̧𝘁𝗲𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗿𝗲𝘁̧𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀̧𝗶 𝗮 𝗱𝗼𝗯𝗮̂𝗻𝘇𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗻𝗲𝗷𝘂𝘀𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲 𝗲𝗰𝗼𝗻𝗼𝗺𝗶𝗰. De exemplu, sunt ţări care au introdus o supraimpozitare a profiturilor exagerate, obţinute ca urmare a conjucturii actuale. Sumele încasate ar trebui să fie utilizate pentru a compensa pierderile înregistrate de persoanele afectate de creşterea preţurilor şi a dobânzilor. Varianta privind reglementarea pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale prezintă unele riscuri şi anume înregistrarea unei penurii a acestor produse sau stabilirea unor preţuri foarte mari cu efecte negative asupra consumatorilor finali.

SURSA: Facebook PMP

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.