Deputatul PSD Radu Popa a prezentat astazi o radiografie a pieței gazelor naturale din țara noastră.
Din analiză reiese că deși austriecii de la OMV au avut un profit de 1 miliard de euro în 2022, întârzie investiția din Marea Neagră, de unde ar trebui să exploateze gaze naturale.
„De la început vreau să vă avertizez că în textul următor veți găsi informații care v’ar putea afecta emoțional. De asemenea, folosesc termeni ciudați, cum sunt “suveranitate” și “patriotism economic.” Continuarea lecturii reprezintă acceptul Dumneavoastră.
Miercuri îmi propusesem să scriu despre ultimul Raport de activitate al OMV când constat că Dna.Verchere, CEO-ul companiei iese și anunță chiar dumneaei rezultatele. Am așteptat 24h să văd vocile importante, intelectualii publici, cum se raportează la durerea acestui adevăr: OMV nu va face investiții pentru exploatarea gazelor din M. Neagră mai devreme de Iunie 2023 când și atunci e posibil să amâne investiția.
România consumă 11 miliarde de metri cubi de gaz anual și importa aproximativ 3 miliarde de metri cub de gaz din Rusia și prin zăcămintele de la Caragele și Neptun Deep avem șansa să renunțăm la această favoare dureroasă.
Dar compania statului austriac, OMV, face profit de cinci ori mai mare in 2022, aproape 1.000.000.000 euro și după ce legea offshore a cuprins toate beneficiile pentru ca investitorii să aibă motive să înceapă producția, ei amână totul pe termen nedefinit.
Asta după ce au spus că demarează investitia promisă în 2014, atunci când au cerut guvernului să nu modifice legea redevențelor pentru că doar așa vor investi, după ce în 2015 au cerut legea BRUA că doar așa vor investi, după ce în 2016 au cerut să facem liberalizarea prețului la energie că doar așa vor investi, în 2018 au cerut o anumită formă a legii offshore că doar așa vor investi, în 2022 au cerut amendarea legii offshore spunând că doar așa vor investi. Ieri, după 10 ani de la semnarea Acordului petrolier vor investi doar dacă toate condițiile sunt îndeplinite. Care condiții? Alte condiții?
OMV este al doilea producător de gaze și energie al României, deținut de statul austriac in proporție de 56%. Restul acționariatului nu este cunoscut nici guvernului austriac(foto 2) Recent, OMV a publicat ultimul raport de activitate și vedem că în timp ce grupul austriac admira profitul de aproape 1 miliard de euro, managementul lor a diminuat producția cu 13%. Efectul direct: din cauza lipsei de gaze, România a importat.
Banii românilor au intrat in conturile companiilor rusești Conef Gas și Conef Energy, cele care ne vindeau gazul rusesc prin diferite subsidiare.
Patrioți, cât vezi cu ochii!…
Celălalt producător de gaz este Romgaz, principalul producător. Aici statul are 70%. Managementul Romgaz a oprit fără nici o explicație explotarea a circa 20 sonde onshore incluse in programul de exploatare pe 2021/20022. Toate erau la adâncimi de 4500-5000 metri. La unele, conducerea Romgaz a renunțat inexplicabil chiar și după ce au fost licitate. Mai mult, în 2021 Romgaz a forat 19.500 m cu doar 11 sonde, după ce in 2019 forase 65.000 m cu 24 de sonde. Miliarde de metri cubi de gaz zac în pământ pentru că avem la Romgaz o conducere lipsită de orice urmă de patriotism economic.
În timpul acesta, banii românilor intrau in conturile companiilor rusești Conef Gas și Conef Energy care ne ne vindeau gazul rusesc. Nu, nu este o repetiție eronată, e modul prin care eu am ales să îți repet informația pentru ca tu, cititorule, să o reții mai ușor.
În rest, e plin FB de patrioți și economia de profit”, a scris deputatul Radu Popa pe pagina personală de Facebook.