Chindia joacă vineri cu Farul

in Sport by
Banner

Chindia va juca mâine seară cu Farul Constanța, în deplasare, de la ora 21.30. În sezonul trecut, Chindia a câștigat ambele confruntări cu Farul, 2-0 la Ploiești și 1-0 la Ovidiu. Jocul a fost prefațat de antrenorul Adrian Mihalcea, într-un interviu acordat siteului oficial al clubului.

–          Domnule Mihalcea, cum vedeți meciul de vineri?

–          Noi ne-am pregătit bine, din păcate nu am avut prea mult timp la dispoziție, în condițiile în care luni seară am jucat cu Hermannstadt. Ne așteaptă un meci extrem de dificil, contra unei echipe care în primele două etape a luat maximum de puncte. Farul este o echipă de top a campionatului, dar suntem focusați și sunt sigur că vom face un joc bun, peste cel din primele runde. Trebuie să începem să adunăm puncte.

–          Revine Tiberiu Căpușă după suspendarea din meciul cu Hermannstadt. Mai sunt probleme de lot, la acest moment?

–          Nu, tot lotul este valid, avem băieții apți pentru meciul de vineri. Este un lucru îmbucurător pentru noi.

–          Echipa a arătat un fotbal ofensiv și poftă de joc în primele meciuri ale sezonului.

–          Da, dar din păcate am suferit în apărare și am primit goluri foarte repede, în primele minute, atât la Botoșani cât și la Ploiești, cu Hermannstadt. Nu m-am mai confruntat cu o asemenea situație în cariera mea. Dacă pe faza ofensivă ne-am descurcat, în apărare încă avem probleme. Vom lucra la aceste aspecte. Știam că începutul de campionat va fi greu, și nu doar pentru noi, pentru toată lumea. Uitați-vă ce rezultate surprinzătoare s-au înregistrat până acum. Noi trebuie să ne rezolvăm problemele și apoi să încercăm să arătăm cât mai bine.

–          Ce le-ați transmis jucătorilor la finalul partidei cu Hermannstadt?

–          Le-am spus să aibă mult mai multă încredere în ei. Au existat momente în care au părut timorați. Dacă vom elimina această teamă, vom arăta ca o echipă. Trebuie doar să ne propunem obiective îndrăznețe la fiecare meci. 

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.