Vară capricioasă: furtunile și canicula, la ordinea zilei!

05/07/2022
by

Un nou cod portocaliu de ploi și vijelii vizează nordul județului Dâmbovița. Avertizarea este valabilă începând de marți, ora 14:00, până miercuri, ora 10:00. Pentru restul județului este valabilă avertizarea cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat.

Începând din această după-amiază, în Oltenia, în nordul Munteniei și în Carpații Meridionali, vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h și izolat 90 km/h) și grindină. Fenomenele meteo amintite se vor extinde mai apoi și în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei,.

Meteorologii avertizează că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Județele afectate sunt Arad, Timișoara, Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Alba și Hunedoara.

Totodată, meteorologii anunță pentru miercuri, 6 iulie, un val de căldură și disconfort termic ridicat ce va cuprinde 10 județe.

Valul de căldură se va menține local în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Accident la Cobia. Șoferul vinovat s-a prezentat la poliție a doua zi!

Next Story

Mai multe străzi din orașul Titu vor fi modernizate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny