Chindia a încheiat stagiul de pregătire centralizată cu o victorie, 3-2 în amicalul cu Farul Constanța, desfășurat astăzi la prânz la baza Campo Verde, în Ghimbav.
Morar a deschis scorul din penalty, în minutul 7. Cinci minute mai târziu, Celea a restabilit egalitatea, lovitură de cap în dreapta lui Aioani, pentru ca în minutul 19 Șerban să facă 2-1. Constănțenii au revenit repede, Mladen marcând pentru 2-2. În repriza a doua, Adrian Mihalcea a dat credit mai multor tineri, dar golul victoriei a venit de la experimentatul Popadiuc, în minutul 90. Neguț & .co se întorc astăzi la Târgoviște după 12 zile de pregătire centralizată.
Rezultatele din meciurile amicale:
0-0 cu CS Mioveni, la Tărlungeni
1-0 cu FK Csikszereda, la Miercurea Ciuc
3-2 cu Farul Constanța, la Ghimbav
11-le de start: Căbuz – Căpușă, Dima, Celea, Dumitrașcu – Neguț, Dulca, Vorobjobas, Șerban – Chamed, Cherchez. Antrenor: Adrian Mihalcea. Au mai jucat: D. Moldovan, Dinu, Ioniță, Riza, Cesar, Jipa, Popadiuc, Petre, Zamfir, Mihaiu.
” A fost un bun test de verificare. Noi astăzi am încheiat cantonamentul, s-a și văzut o stare de oboseală. Din păcate, avem și probleme medicale. Nu am putut alinia câte o echipă pe repriză, așa că pe final am dat credit acestor copii minunați, care nu pot duce încă ritmul. Una peste alta, mă mulțumește și rezultatul, jocul a mai suferit, în anumite momente, dar este bine că am reușit să înscriem trei goluri. Avem lotul subțire numeric, deocamdată. Suntem în căutări, așteptăm întăriri săptămâna viitoare, acei atacanți mult doriți. Atunci, vom intra pe făgașul normal. Toate partidele vor fi dificile. Trebuie să avem un lot competitiv și să muncim mult. Știm în ce poziție suntem. Dacă nu vom avea o atitudine bune și o agresivitate la fel, vom avea de suferit. Preocuparea mea este de a aduce băieții într-o stare fizică bună și de a le spori încrederea” – Adrian Mihalcea, declarații la finalul jocului








