VOLEI. România este campioana Silver League 2022!

23/06/2022
by

Naționala masculină a României este campioana Silver League 2022! Este pentru a doua oară când echipa noastră cucerește acest titlu. De la anul, tricolorii vor reveni în Golden League.

Finala Silver League, disputată la Budapesta, a fost una dramatică. Finlanda, adversara noastră, a câștigat primul set la 17 și părea a fi în controlul meciului. Băieții noștri nu au fost de acord și printr-un efort al întregii echipe s-a câștigat setul secund la 21. În actul al treilea nordicii au fost mai preciși, astfel că s-au impus cu 25-20 și au revenit în avantaj pe tabelă. A fost ultima dată când s-a întâmplat acest lucru, pentru că în setul al patrulea, dând dovadă de un spirit de sacrificiu excepțional, românii au revenit de la 17-14 și 20-18 pentru a se impune, într-un final dramatic, cu 25-23.

Setul decisiv a fost la fel de strâns ca precedentul, cu echipa noastră câștigând cu 15-13, după 14-10. Scor final România – Finanda 3-2 (17-25, 25-21, 20-25, 25-23, 15-13) și hora bucuriei poate începe! România este pentru a doua oară în istoria competiției campioană. Precedentul titlu a fost cucerit în 2019.

Anul viitor, jucătorii noștri vor juca în prima divizie a voleiului continental la nivel de naționale, Golden League!

Felicitări tuturor! Ați făcut o treabă minunată, băieți!

Au jucat pentru România: Bala (14), Aciobăniței (14), Bălean (13), Călin (10), Rață (9), Vologa (7), B. Bartha (6), Peța (3), C. Bartha (1), Butnaru (-), Iftime (-), Cl. Dumitru (-), Diaconescu (libero), Kantor (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.

Medaliile de bronz ale actualei ediții au fost obținute de Macedonia de Nord, care a învins Ungaria, gazda Final Four, cu scorul de 3-2 (25-22, 18-25, 25-15, 19-25, 15-7).

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

David Popovici este campion mondial și la proba de 100 metri liber. Două medalii de aur la CM de natație de la Budapesta pentru român

Next Story

PSD cere ministrului Energiei să nu închidă capacități de producție a energiei pe bază de cărbune fără a pune ceva în loc!

Don't Miss