Stimați iubitori de munte, natură și aventură, în weekendul trecut, s a desfășurat, în zona Peștera din Munții Bucegi, cea de-a 7-a ediție a concursului de alergare montană ATINGE OMU, eveniment organizat de Asociația Salvamont Dâmbovița.

Numarul de participanți a fost mai mic în acest an și asta datorită codurilor colorate de furtuni anunțate în ziua concursului, mare parte dintre cei retrași, reprogramându se pentru ediția de anul viitor.

Startul s a dat în bloc, de această data, începând cu ora 9.00. Traseul a fost similar cu cel din anii precedenți, cu start din Peștera, urcare la Vârful Omu, cota cea mai înaltă din Muntii Bucegi (2510m), pe valea Obârșiei și coborâre pe același traseuLungimea totală a traseului parcurs a fost de 12,5km, cu o diferență de nivel în urcare de aproximativ 1000m.

Tradiția cursei, bulzul perpelit pe jar și cana cu jintiță, pentru care majoritatea concurentilor vin cu mare drag si poftă, a fost ținută cu sfințenie, după o absență de 2 ani. Mulțumim în mod expres partenerilor noștri, voluntarilor implicați în organizarea acestui concurs și sponsorilor, fără de care acest eveniment nu era posibil.
ATINGE OMU este unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate până acum în această zonă a Bucegilor, care a adus entuziasm în rândul alergătorilor veniți din toată țara, atât pentru traseul ales, cât și pentru atmosferă.

Prin organizarea acestui concurs, am urmărit să promovăm cât mai mult zona noastră montană Padina-Peștera. (Geo Badea)







