Organizat pentru prima oară, evenimentul „Zilele Județului Dâmbovița” a strâns, deopotrivă, laude cât și critici. Unul dintre reperele cele mai importante ale evenimentului, ce are loc în perioada 1-5 iunie 2022, a fost Gala de Excelență a Județului Dâmbovița, ce a avut loc la Târgoviște, în data de 2 iunie. Invitat de organizatori, la acest eveniment, deputatul Daniel Blaga spune că nu a fost deloc mândru că este dâmbovițean atâta timp cât una dintre personalitățile ce au fost premiate, în cadrul galei, a fost fostul prim-ministru Adrian Năstase.

„Am fost invitat la Gala de excelență a județului Dâmbovița.
Mi-ar fi plăcut să văd că sunt celebrați doar profesioniștii adevărați.
Din păcate, politicul și-a pus și de această dată amprenta. Nu într-un mod fericit. Fostul premier al României, Adrian Năstase, a fost unul dintre cei premiați. Și nu văd prea multe motive pentru care județul nostru ar avea de ce să îi ridice domniei sale ode și laude mărețe.

Nu uităm că domnul Adrian Năstase este dublu-condamnat penal.
Tot domnia sa ne-a mărturisit că este valorosul nepot al „mătușei Tamara”. Politicianul vestit Adrian Năstase „învârtea” termopanele și ne trimitea să-i numărăm ouăle.
Primul ministru Adrian Năstase este și omul care le-a vândut rușilor COS Târgoviște, iar consecințele le știm cu toții
Aveam motive să îl premiem la gala de excelență? Eu zic că nu. În calitate de dâmbovițean, mă simt profund jignit.
Voi?”
A scris Daniel Blaga, pe pagina sa de facebook, după evenimentul amintit.







