Platformă de știri și opinii

Două poduri noi, la Corbii Mari și Odobești, vor fi date în folosință, în curând. Anunțul CJ Dâmbovița

in Actualitate/Administrație by
Banner

Două lucrări de infrastructură rutieră vor fi finalizate, în curând, la nivelul județului Dâmbovița. Este vorba de două poduri, amplasate pe raza localităților Corbii Mari și Odobești. Ambele construcții sunt situate de-a lungul unor drumuri județene din Dâmbovița.

Sursa foto articol: Corneliu Ștefan /facebook

„Podurile de la #CorbiiMari și din #Odobești vor fi redate, cât de curând, circulației!Am fost astăzi la fiecare dintre cele două investiții ale Consiliului Județean Dâmbovița pentru a mă asigura că lucrările corespund atât din punctul de vedere al calității, cât și al siguranței publice cu termenii asumați prin contracte.Lucrările de la podul de pe peste râul Argeș, din comuna Corbii Mari, au fost de o mai mare anvergură pentru că a fost nevoie de demontarea și remontarea acestuia, în condițiile în care dimensiunile sunt considerabile, 277 m lungime și lățimea de 6 m. Investiția se ridică aici la aproximativ 10.000.000 de lei, bani asigurați prin PNDL.

În ceea ce privește podul de peste Sabar pe DJ 401A, de la Odobești, acesta a fost construit de la zero, valoarea totală fiind de peste 4.600.000 de lei.

Noua construcție are o lungime de 21 metri și lățime de aproximativ 8 metri. Și aici au fost realizate lucrări pe cele două trotuare, au fost montate 8 grinzi, a fost turnată hidroizolația și placa de suprabetonare.Investim în infrastructura dâmbovițeană!”

A anunțat Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top