O nouă creșă din Târgoviște este extinsă și modernizată. Anunțul administrației locale, privitor la momentul redeschiderii

O nouă unitatea de învațământ antepreșcolar din municipiul Târgoviște este reabilitată și extinsă. Este vorba de Creșa numărul 2, o unitate ce va fi redată spre folosință în toamna anului 2022. În momentul de față, unitatea de învățământ antepreșcolar se află într-un amplu proces de reabilitare și extindere, printr-un proiect ce este implementat de administrația locală din Târgoviște.

Foto articol- Conferință de presă ( la Creșa nr.2), 17 mai 2022

” Este a 5-a creșă din Târgoviste ce este reabilitată de administrația locală, cu ajutorul fondurilor din programele de tip PNDL. Valoarea investiției de la Creșa numarul 2 este de aproximatv 4 milioane de lei. Proiectul de reabilitare și extindere va fi finalizat în luna noiembrie, a acestui an, iar pe lângă reabilitarea corpului vechi de clădire a fost construit și un corp nou, de aproximativ 1000 de mp. Practic, s-a dublat suprafața inițiala a cestei unități, așa cum s-a întămplat la toate investițiile precedente, realizate la creșele din Târgoviște. În unele cazuri vorbim și de o mărire de 3 ori a spațiului.”

A declarat Cristian Stan, primarul Târgoviștei.

Edilul târgovistean a mai adăugat ca o nouă creșă va fi construită și în cartierul Sagricom, cel mai nou cartier al municipiului Târgoviște.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Preambul al evenimentului „Zilele județului Dâmbovița”(1-5 iunie), la Muzeul de Istorie din Târgoviște

Next Story

Atenționare meteo! Cod galben de furtună (17-18 mai) și în județul Dâmbovița

Don't Miss