(Video) Razie de amploare a polițiștilor dâmbovițeni, în weekend. S-au dat sute de sancțiuni contravenționale

16/05/2022
by

Polițiștii de la IPJ Dâmbovița au participart la o razie de amploare, în weekendul recent încheiat. Acțiunea s-a încheiat cu sute de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 83.615 de lei, au anunțat reprezentații IPJ Dâmbovița.

În cursul nopții de 14 spre 15 mai a.c., 139 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie pentru prevenirea faptelor antisociale, depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la traficul rutier și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 83.615 de lei.
Din totalul acestora, 258 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 90 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

Sursa foto video articol: IPJ Dâmbovița

Au fost constatate trei infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Petrolul și Hermannstadt au promovat în Liga I! Chindia va da baraj cu Chiajna, Dinamo cu U Cluj

Next Story

Deputatul Daniel Blaga, reacție dură, după dezvăluirile din mass-media, privind o eventuală tentativă de asasinare a lui Cătălin Drulă, actualul președinte al USR

Don't Miss