Prefectura Dâmbovița: 15 familii din Dâmbovița vor primi ajutor financiar guvernamental, de urgență

Prefectura Dâmbovița a anunțat că, la nivel guvernamental, a fost aprobată repartizarea unui ajutor financiat de urgență, pentru un număr de 15 familii din județul Dâmbovița, din Târgoviște, Titu, Cojasca, Corbii Mari, Gura Șuții, Mănești, Tătărani, Voinești și Ciocănești. Ajutorul financiar a fost stabilit a fi acordat în urmă unor anchete sociale, au mai precizat reprezentanții Prefecturii Dâmbovița.

”Sprijin guvernamental pentru 15 familii din Județul Dâmbovița care se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau accidente, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială.

La nivelul județului nostru, 14 persoane care provin din Târgoviște, Titu, Cojasca, Corbii Mari, Gura Șuții, Mănești, Tătărani și Voinești vor beneficia de ajutoare de urgență în cazuri medicale, iar o persoană din Ciocănești va beneficia de ajutor de urgență pentru acoperirea pagubelor suferite în urma unui incendiu.

 Sumele sunt cuprinse între 500-7000 lei.

Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv sunt acordate în baza anchetelor sociale efectuate de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, și sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

La nivelul întregii țări vor beneficia de aceste ajutoare de urgență, aprobate de Guvernul României, 226 familii și persoane singure, în sumă totală de 1.004.500 lei.”

Foto: Claudia Gilia, Prefect Dâmbovița

A precizat prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Proiect comun, în valoare de aproape 14 milioane de euro, între Târgoviște și Șotânga. Transportul public din zona urbană, adiacentă Târgoviștei, va fi schimbat radical

Next Story

Șase străzi din municipiul Moreni intră în reabilitare

Don't Miss