Platformă de știri și opinii

Crucea Roșie Română, peste 7300 de ajutoare financiare acordate ucrainienilor, ce și-au părăsit țara aflată în război. Ce trebuie făcut pentru a primi ajutor

in Actualitate/Social/Utile by
Banner

Crucea Roșie Română a sprijinit, în prima săptămână de implementare a programului de asistență financiară, 7300 de persoane.  Programul este finanțat de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) și constă în acordare unei alocații financiare de urgență pentru persoanele care au părăsit Ucraina din cauza conflictului armat. Au anunțat, în data de 10 mai, reprezentanții Crucii Roșii Dâmbovița.

„Directorul general al Crucii Roșii Române, domnul Ioan Silviu Lefter, declară:

„Crucea Roșie Română continuă să acționeze pentru a acorda ajutor esențial persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina. Pe lângă sprjinul cu alimente de bază,  articole de primă necesitate, produse de igienă, servicii medicale și de asistență psihologică, precum și diseminarea de informații prin call center, începem să oferim și asistență financiară pentru a ajuta oamenii care au pierdut atât de mult. Crucea Roșie Română este mândră să folosească un sistem inovator de accesare a acestor fonduri printr-o aplicație digitală pentru telefoane care permite înregistrarea solicitanților, indiferent unde se află în România.”

Cetățenii ucraineni sunt rugați să furnizeze un act de identitate emis de autorități ca parte a procesului de înregistrare digitală. Acest sprjin financiar îi va ajuta să își acopere o parte din nevoi în această perioadă incertă, în timp ce planifică următorii pași în călătoria lor spre siguranță.

Managerul de operațiuni al IFRC pentru România, dna Dorothy Francis, a declarat:

„Deja am primit feedback de la persoanele care s-au înregistrat; acestea apreciază ușurința cu care pot accesa ajutorul, indiferent de locul în care se află. O femeie ne-a trimis un mesaj prin SMS pentru a spune că a izbucnit în lacrimi de bucurie atunci când a primit mesajul că  i se va acorda ajutorul. Oamenii sunt atât de recunoscători pentru acest sprijin!”

Crucea Roșie Română promovează astfel  de  programe de asistență financiară pentru că ele dau posibilitatea persoanelor afectate de criză să ia propriile decizii cu privire la tipul de ajutor de care au nevoie, diversifică modalitățile de ajutor și sprijină piețele locale.

Persoanele care fug de conflictul din Ucraina și care locuiesc în România, pot afla mai multe informații despre programul financiar și despre cum se pot înregistra, vizitând paginile de internet ukrainefinancialassistance.ifrc.org  sau crucearosie.ro”

Se precizează și pe pagina crucearosiedb.ro.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top