Duminică, de 1 Mai, pentru echipa de fotbal – tenis Pro Activ n-a fost loc și timp de mici și bere. În sala de la Aninoasa s-au disputat semifinalele și finalele etapei a 3-a a Campionatului Național. La capătul zilei, echipa a raportat următorul bilanț: locul 1 în proba de triplu, locul 2 în cea de dublu și locul 4 la simplu. „Este un campionat foarte dificil. Sunt mai multe echipe decât până acum. În general, participau 7-8 formații, acum sunt 12, motiv pentru care etapele se și desfășoară pe parcursul a două zile. În plus, sunt și mulți jucători tineri. Obiectivul nostru este să ocupăm la final locul 3. Suntem în grafic, dacă înaintea etapei de la Aninoasa ocupam locul 4, acum am urcat pe cea de-a treia poziție”, a precizat Lorin Petrescu, fondatorul companiei Pro Activ, care se află, de aproape un an, printre sponsorii Chindiei Târgoviște.







