Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Dâmbovița își schimbă programul de funcționare. Vezi noul orar

Prefectura Dâmbovița a anunțat că Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Dâmbovița își va schimba programul de funcționare, unul ce fusese prelungit, anterior, din cauza cererilor numeroase de eliberare a acestor documente.

Sursa foto- Prefectura Dâmbovița

În urma analizei zilnice a indicatorilor, Prefectul județului Dâmbovița a dispus schimbarea programului de lucru al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Dâmbovița, începând cu data de 02.05.2022, astfel:  în zilele de luni, marți joi și vineri în intervalul orar 08.30-16.30, iar miercuri în intervalul orar 08.30-18.30.

Se precizeaza într-un comunicat de presă al Prefecturii Dâmbovița

”La nivelul Instituției Prefectului Județul Dâmbovița se analizează permanent evoluția parametrilor critici, în funcție de care vom lua măsuri de adaptare a programului de lucru ce se va desfășura în cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Dâmbovița, ținând cont de solicitările formulate de cetățeni, nivelul resurselor de care dispunem, de necesitatea respectării drepturilor salariaților și respectarea procedurilor legale în materie.”

A transmis Prefectul judetului Dâmbovița, Claudia GILIA

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Chindia joacă azi cu Rapid

Next Story

Camera de Comerț Dâmbovița anunță termenele pentru depunerea situațiilor financiare anuale pentru 2021

Don't Miss