Peste 250 de polițiști dâmbovițeni vor fi la datorie, în stradă,la acest sfârșit de săptămână.Weekend-ul cuprinde mai multe sărbători tradiționale

29/04/2022
by

Polițiștii dâmbovițeni vor fi prezenți în număr mare, în stradă, în zilele care urmează, au anunțat reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Imagine de Arhivă

În perioada 29 aprilie – 2 mai a.c., cu prilejul sărbătoriri Zilei Internaționale a Muncii, zilnic, peste 250 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

În cele patru zile, vor fi angrenați atât polițiști din structurile de ordine publică, cât și polițiști de la structurile de poliție rutieră, dar și de la investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă şi polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase.

Acțiunile organizate au ca obiectiv sprijinirea cetățenilor în cazul unor situații de urgență, prevenirea și combaterea infracționalității, precum și a faptelor antisociale.

Totodată, misiunile desfășurate în această perioadă vizează combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă normele legale şi sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii vor folosi 27 de echipamente de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Pentru a ajunge cu bine la destinație, recomandăm conducătorilor auto să conducă prudent, să nu bruscheze comenzile vehiculelor și să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Pietonilor le recomandăm să evite deplasarea pe partea carosabilă, să traverseze doar prin locurile marcate corespunzător și numai după ce s-au asigurat că nu există nici un pericol.

Imagine de Arhivă

De asemenea, precizăm că pe parcursul acestei zile, 29 aprilie, în contextul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, poliţiştii dâmbovițeni sunt prezenţi în zona lăcaşurilor de cult pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în acest sens fiind întreprinse măsuri specifice.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic pentru Situații de Urgenţă!

Au transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Foto articolImagini cu un caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Municipiul Târgoviște ajunge în finala concursului național: „Destinația anului 2022”. Apelul primarului, pentru localnici

Next Story

CJ Dâmbovița anunță că obiectivul turistic Peștera Ialomiței” trece la programul de funcționare de vară, din 1 mai

Don't Miss