Sorana Cîrstea s-a calificat în „sferturi” la Istanbul, după o luptă epuizantă, de peste două ore și jumătate

21/04/2022
by

Sorana Cîrstea (32 ani, 24 WTA) a învins-o pe olandeza Arantxa Rus (31 ani, 74 WTA), scor 3-6, 6-1, 7-5 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Istanbul.

În „sferturi”, Sorana o va întâlni pe austriaca Julia Grabher (25 ani, 194 WTA).

Deși era mare favorită înainte de meci, Sorana a avut parte de un duel foarte complicat în turul 2. 

Meciul nu a început deloc cum și-ar fi dorit românca. La mijlocul primului set, când echilibrul era cuvântul de ordine, Cîrstea nu a mai avut răspuns pentru jocul adversarei, iar olandeza Rus a reușit primul break al meciului, suficient pentru a închide primul set, scor 6-3.

După începutul mai ezitant de meci, Sorana a arătat un altfel de tenis în actul secund. După un prim game cedat pe propriul serviciu, sportiva noastră a câștigat următoarele 6 game-uri și a trimis duelul în „decisiv”.

Setul al treilea a fost cel mai echilibrat și cel mai lung al întâlnirii. Spre finalul său, Sorana Cîrstea a fost nevoită să servească pentru a rămâne în meci, la scorul de 5-4 pentru adversară. Momentul a fost depășit cu bine însă, iar ulterior bucureșteanca a pus capăt meciului, scor 3-6, 6-1, 7-5, după 2 ore și 32 de minute.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

CUPA ROMÂNIEI | Sepsi, succes pe final, cu Craiova!

Next Story

Dâmbovița, covid-19, înainte de sărbătorile pascale: 2 localități în scenariul galben/ 10 cazuri noi/ doar 18 pacienți în spital. Toate datele, 21 aprilie

Don't Miss