Întrevedere între Titus Corlăţean și Ingrid Kressel Vinciguerra, ambasadorul Republicii Estonia în România

in Politică by
Banner

Zilele trecute, senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a avut o întâlnire cu Ingrid Kressel Vinciguerra, ambasadorul Republicii Estonia în România, potrivit unui comunicat.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au abordat o serie de aspecte ce țin de implementarea unor subiecte și programe de cooperare, începând cu nivelul politic, abordate în cadrul întâlnirii anterioare pe care președintele Comisiei a avut-o cu ministrul de externe al Republicii Estoniei, Eva-Maria Liimets, la Senatul României, în ziua de 4 aprilie a.c..

Președintele Comisiei a adresat o invitație omologului său din Parlamentul eston, pentru a efectua o vizită oficială, împreună cu membrii Comisiei de politică externă din Parlamentul estonian, în Romania, în cursul acestui an.

Cei doi oficiali au făcut o evaluare a ultimelor evoluții referitoare la conflictul militar generat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele de securitate corespunzătoare atât pentru bazinul lărgit al Mării Negre, cât și în regiunea nordică și baltică a Europei.

Banner