„Calea Luminii”, eveniment unic în țară, va avea loc și în 2022, la Târgoviște

20/04/2022
by

În cadrul unei conferințe de presă, ce a avut loc la sediul administrativ al Primăriei Târgoviște, autoritățile locale au anunțat că și în 2022 va avea loc evenimentul denumit „Calea Luminii”. Este vorba despre un eveniment unic la nivel național, inițiat în urma cu 23 de ani de artistul plastic târgoviștean Mihai Șerbănescu.

În Joia Mare din postul Paștelui, pentru credincioșii ortodocși, la Târgoviște se crează o așa numită cale a luminii, din lumănări aprinse, pe un traseu din centrul orașului, un traseu ce devine, de fiecare dată, un adevarat loc de pelerinaj pentru târgovișteni, și, în ultimii ani, și pentru mulți alți români veniți din alte părți ale țării, special pentru acest eveniment.

„A fost o idee care a prins și s-a dezvoltat și care, de fiecare dată, în Joia Mare, pune municipiul Târgoviște pe harta evenimentelor deosebite din preajma sărbătorilor pascale. În acest an se va organiza în preajma Catedralei Mitropolitane, Piața Mihai Viteazul, iar târgoviștenii sunt așteptați într-un număr cât mai mare.”

A declarat primarul Târgoviștei, Cristian Stan, la conferința de presă dedicată evenimentului.

Îmi place când Târgoviștea iese în evidență cu gesturi înățătoare. Această Cale a Luminii este făcută, în primul rând, de târgovișteni, cărora le mulțumesc, pentru că au venit, cu drag, de fiecare dată.”

A declarat inițiatorul evenimentului, artistul plastic Mihai Șerbănescu.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

CJ Dâmbovița anunță că podul de peste DN 61, de la Găești, a fost refăcut de CNAIR, iar traficul auto din zonă se va normaliza, din 21 aprilie

Next Story

În Dâmbovița, muzeele rămân deschise, pentru public, și pe perioada sărbătorilor pascale. Vezi programul de funcționare

Don't Miss