Conform celei mai recente (n.red.- din 19 aprilie) raportări a situației evoluției epidemiei de covid-19, de la nivelul județului Dâmbovița, un număr de 25 de localități, dintr-un total de 89, nu au mai înregistrat niciun caz nou de îmbolnăvire, în ultimele două săptămâni. O singură localitate, comuna Râu Alb, se mai află, în acest moment, în zona de alertă covid-19, respectiv o incidență a cazurilor noi de peste 1,5 la mie. La Râu Alb sunt doar două cazuri active de îmbolnăvire covid-19, iar incidența este foarte aproape de pragul verde, respectiv de 1,51 la mie.

Cel mai mare număr de cazuri active de îmbolnăvire, din Dâmbovița, în continuare, se înregistrează la Târgoviște, respectiv 77 de cazuri (incidență de 0,84/1000). Numărul de cazuri este și aici în scădere, însă.
Ținând cont de trendul actual de evoluție a epidemiei, în curând toate cele 89 de localități ale județului Dâmbovița se vor regăsi în așa numitul scenariu verde de funcționare (incidență a cazurilor de sub 1,5 la mie).
Pentru toate datele, aferente zilei de 19 aprilie, click descarcă, mai jos:







