SJUT a reușit să angajeze încă 12 cadre medicale. „Este o performanță”, în aceste vremuri, spun reprezentanții CJ Dâmbovița

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște (SJUT) este mai „bogat” cu 12 cadre medicale. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă (n.red.15 aprilie 2022), organizată chiar în incinta unitații medicale, de către CJ Dâmbovița, instituție sub a cărei autoritate își desfăsoară activitatea spitalul de la Târgoviște.

Foto- SJUT, conf.presă 15 aprilie 2022

” Avem în 12 medici în echipa noastră de la spitalul din Târgoviște. Vă aduc aminte, acum 9 luni de zile, am mai avut încă 11 medici și un farmacist, angajați. Deci, în numai 9 luni, am angajat 24 de cadre medicale la SJUT. Cred că este o performață în ultimii 30 de ani la SJUT. Așa cum am spus întotdeauna, prioritatea noastră, la CJ Dâmbovița, este de a crea facilități noi la spital dar să investim și în resursa umană. (…) Sunt medici care au venit de la Buzău, București, Ploiești, Cluj și nu în ultimul rând din Dâmbovița. Încă o veste îmbucurătoare este faptul că media de vârstă, a noilor cadre medicale de la SJUT, este de 36 de ani. Eu vreau să le mulțumesc că au ales să vină la spitalul de la Târgoviște.

A declarat Corneliu Ștefan, președinte la CJ Dâmbovița, la conferința de presă.

Conducerea unitații medicale târgovistene a anunțat că la SJUT lucrează, în momentul de față, aproximativ 200 de medici. O altă veste bună este că, începând din data de 2 mai 2022, la SJUT, va porni activitatea secției de chirurgie vasculară, o premieră pentru spitalul târgoviștean. Secția va avea 3 medici specialiști în chirurgie vasculară.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

CJ Dâmbovița anunță mare concert folcloric, la Nucet, după sărbătoarea pascală, la „Izvorul Tămăduirii”

Next Story

Târgoviște – Zeci de mașini abandonate, pe domeniul public, ridicate de Primărie. Cum se pot face sesizări cu privire la autovehiculele părăsite de proprietari

Don't Miss