FCSB s-a impus clar în fața celor de la FC Voluntari, 4-0 în ultimul meci al etapei a patra din play-off. Cum CFR Cluj a pierdut dramatic la Craiova, 2-3, echipa lui Gigi Becali s-a apropiat la cinci puncte de lider, înaintea meciului direct, programat duminică, la Cluj Napoca. Olaru a deschis scorul în minutul 3, iar Ianis Stoica a majorat avantajul gazdelor în minutul 26. După pauză, Florin Tănase și-a trecut în cont o dublă. Roș-albaștrii au sărbătorit succesul alături de fani, cărora le-au promis că vor da totul pentru o victorie în următorul meci. Practic, FCSB e doar la mâna ei în lupta pentru titlu. Dacă va câștiga toate meciurile rămase de jucat în acest sezon, șase la număr, se va încununa campioană indiferent de rezultatele pe care le va obține CFR.
„Aveam nevoie de cele trei puncte pentru a ne apropia de cei de la CFR Cluj. Mai avem 6 meciuri și vrem să le câștigăm pe toate. A fost important că am marcat repede. Eram obligați să câștigăm. E în pericol și locul 2. Acum păstrăm distanța față de Craiova. Încercăm să câștigăm la Cluj, să ne apropiem și mai mult. Dacă se va întâmpla, ne gândim și la titlu. Rămâne de văzut dacă vom avea maturitatea să câștigăm acolo. Vom avea nevoie și de puțin șansă” – Florin Tănase
Foto: Facebook FCSB







