La sediul Prefecturii Dâmbovița a avut loc procedura de învestire în funcții pentru noul prefect al județului Dâmbovița, Claudia Gilia (din partea PSD) dar și a noului subprefect al județului Dâmbovița, Ioan-Corneliu Sălișteanu (tot din partea PSD).

„Am depus juramântul de învestire în funcția de prefect al județului Dâmbovița cu bună-credință și cu încederea ca din această poziție voi putea ajuta dâmbovițenii să treaca mai usor peste timpurile tulburi pe care le trăim cu toții.” A spus Claudia Gilia.
Video- depunere jurământ Claudia Gilia, Prefect județul Dâmbovița

Totodată, noul prefect al județului Dâmbovița, a mai declarat că: „Vreau să vă asigur că din din această funcție voi încerca să fac o singură politică-politica oamenilor. Voi încerca să fiu alătturi de oameni, așa cum am făcut-o în ultimii 24 de ani de carieră.”
Prezent la ceremonia de învestire în funcție a noului prefect de Dâmbovița, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a precizat, ulterior ceremoniei, că:

„Am participat, astăzi, la ceremonia de învestire a noului prefect al județului #Dâmbovița, Claudia Gilia, și a subprefectului Corneliu Sălișteanu. Prefectura Dâmbovița are obligația să recâștige încrederea dâmbovițenilor și să schimbe percepția acestora asupra instituțiilor din subordine.Sunt convins că cei doi, prin transparență în luarea deciziilor, dar, cel mai important, printr-un parteneriat onest cu dâmbovițenii, vor reuși să răspundă prompt și eficient tuturor provocărilor generate de pandemie, dar și de contextul socio-economic cauzat de criza prețurilor la energie.Vor avea în mine un partener de încredere, menirea noastră fiind aceea de a găsi soluțiile corecte la nevoile și problemele dâmbovițenilor.Felicitări și succes în realizarea cât mai multor lucruri bune pentru Dâmbovița!”
A spus Corneliu Ștefan, președinte al CJ Dâmbovița dar și al PSD Dâmbovița.








