Trei bărbați din Dâmbovița au ajuns după gratii, în ultimele ore. Aceștia au fost încarcerati după ce, în prealabil, pe numele lor fuseseră emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
„La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de Tribunalul Dâmbovița pe numele unui bărbat din localitatea Slobozia Moară.
Bărbatul a fost condamnat la executarea a cinci ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Acesta a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni.
De asemenea, alți doi bărbați, condamnați la executarea a doi, respectiv cinci ani de închisoare, au fost identificați de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște și depuși în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni.„
Au transmis polițistii de la IPJ Dâmbovița.