Corneliu Ștefan (președinte CJD), la Bazar TV: Declar război tuturor constructorilor neserioși, ce lucrează în județul nostru!

20/01/2022
by

Invitat în emisiunea „Punctul pe i” de la Bazar TV, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a avut o reacție extrem de dură față de anumiți cosntructori, ce lucrează și în Dâmbovița, cu proiecte ale autorităților publice. „Le declar război, chiar începând de astăzi, tuturor firmelor neserioase!”, a spus, la un moment dat, Corneliu Ștefan. Supărarea președintelui CJ Dâmbovița pleacă de la faptul că anumiți constructori și-au făcut un obicei din a contesta orice licitație, pe care nu o câștigă, o contestație ce nu are ca scop decât întârzierea proiectelor ce urmează a fi implementate, spune Corneliu Ștefan.

Foto-Bucegi- Stațiunea Padina Peștera (pe fundal)

Reacția vehementă a președinteui CJ DB, a venit în momentul în care, în discuție, a fost adus subiectul dezvoltării stațiunii Padina-Peștera, din munții Bucegi, un obiectiv turistic de interes național, ce reprezintă o prioritate pentru administrația județeană dâmbovițeană.

Captură emisiune Bazar TV (20 ianuarie 2022)

„Legat de acest drum județean ( n.red.-DJ 713), mi-ați ridicat mingea la fileu. Am o mare supărare pe anumiți constructori. Vreau să vă spun foarte clar. De săptămâna următoare voi declara război tuturor constructorilor neserioși pentru județul nostru. Nu mă interesează ce lucrează în alte județe, dar sunt constructori ce vin în județul Dâmbovița și, efectiv, vor doar să blocheze proiectele noastre. Să vă dau și un exemplu:Pe drumul județean, pe partea stângă a lacului Bolboci, anul trecut am alocat suma de 9 milioane de lei. A fost un constructor ce a contestat de 4 ori această licitație. Și mai mult decât atât, după ce a pierdut la CNSC (n.red.– Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor), a patra oară, a dat în judecată consiliul județean. O spun public, n-am făcut-o niciodată până astăzi: Voi fi primul președinte de CJ care voi da certificat să nu mai participe la licitații. Voi fi primul președinte de CJ care va face asta. Voi pune aceste firme pe site-ul CJ DB și voi spune, cu nume și prenume: firme neserioase. Dacă ei cred că vin în Dâmbovita doar ca să >mulgă> în anumite localități iar proiectele CJ Dâmbovița le contestă, vă spun că în mine au găsit un dușman. Chiar de astăzi am declarat război tuturor firmelor neserioase!”

A spus, la Bazar TV, Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Corneliu Ștefan (președinte CJ Dâmbovița), la Bazar TV: Vom construi, la Târgoviște, parcări supraetajate, la spital și încă o locație din oraș

Next Story

Camera de Comerț Dâmbovița, doi ani de 𝐕𝐈𝐙𝐈𝐔𝐍𝐄, 𝐈𝐍𝐒𝐏𝐈𝐑𝐀𝐓̦𝐈𝐄, 𝐈𝐍𝐎𝐕𝐀𝐓̦𝐈𝐄 și 𝐂𝐔𝐑𝐀𝐉!

Don't Miss