Absolut toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Dâmbovița au început cursurile, în data de 10 ianuarie, cu prezență fizică a elevilor la cursuri, a anunțat, pe site-ul propriu, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița ( IȘJ Dâmbovița).
Decizia privitoare la funcționarea, în sistem fizic sau online, unităților de învățământ, se ia în funcție de doi indicatori, rata de incidență a cazurilor, de la nivelul localității, și rata de vaccinare a personalului (anti covid-19), de la nivelul fiecărei unități de învățământ în parte. Pragul de incidență de 3 la mie este cel de la care, potrivit ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației, intră în vigoare criteriul ratei de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților școlii pentru funcționarea cu prezență fizică. Dacă acest prag este sub 60%, elevii fac cursuri online, iar copiii de grădiniță stau acasă.
În Dâmbovița peste 3 la mie ( incidența cazurilor de covid 19) sunt doar localitățile Tătărani și Râu Alb ( în data de 10 ianuarie). Pe de altă parte, rata de vaccinare a personalului din unitățile de învățământ este cea care, în curând, ar putea trimite elevii în învățământ online și în Dâmbovița. La Cojasca, Costești Vale, Dragodana, Glodeni, Odobesti, Ludești, Produlești, Uliești, Petrești, Valea Mare, Vișinești Văleni sau Voinești există unități de învățământ unde gradul de vaccinare este de sub 60%.În unele locuri chiar și de 0%. Chiar și în mediul urban, la Titu sau Târgoviște (grădinița Priseaca) gradul de vaccinare a personalului unității de învățământ este de sub 60%, astfel că, în cazul în care în aceste localitați rata de incidență va trece de 3/1000, elevii vor fi obligați să treacă la învățământ online.
În Dâmbovița, în săptămâna 3-7 ianuarie 2022, au fost descoperiți ca fiind infectați cu noul coronavirus un număr de 23 elevi.