Două localități dâmbovițene, respectiv comunele Șelaru ( incidență 1,73 la mie) și Dragomirești ( incidență 1,56 la mie), au revenit în așa numitul „scenariu galben de funcționare”, echivalent cu o incidență a cazurilor de covid-19 mai mare decât 1,5/1000, după ce se aflau în scenariul verde în data de 21 decembrie. În toate celelalte localități din Dâmbovița este, încă, în vigoare scenariul verde de funcționare ( n.red.- este doar orientativ în momentul de față, neexistând restricții diferențiate în funcție de aceste date).

Cele mai multe cazuri active de îmbolnăvire, din județul Dâmbovița, continuă să fie înregistrate la Târgoviște (48 de cazuri, incidență de 0,52/1000). În punctul de maxim al pandemiei (așa numitul val 4), în Dâmbovița, erau nu mai puțin de 88 de localități, dintr-un total de 89, ce se aflau în scenariul roșu de funcționare (o incidență mai mare de 3 la mie).
În momentul de față, 23 decembrie 2021, în 32 de localități dâmbovițene nu se înregistrează niciun caz activ de îmbolnăvire ( incidență zero a bolii).
Pentru toate datele aferente zilei de 23 decembrie, click descarcă pe link-ul de mai jos:







