Două seisme au avut loc într-un interval de câteva ore în zona seismică Vrancea, în după-amiaza zilei de 9 decembrie. Ambele cutremure au avut o magnitudine de peste 3 grade și nu au produs pagube, fiind considerate slabe, de către Insitutul Național de Fizica Pământului (INFP). Niciunul nu a fost resimțit în județul Dâmbovița.

Conform INFP:
Primul seism:
În ziua de 09 Decembrie 2021 la ora 12:47:11 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 76km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 82km E de Brasov, 91km S de Bacau, 103km NE de Ploiesti, 114km V de Galati, 117km NV de Braila, 154km N de Bucuresti, 171km SV de Iasi, 173km NE de Pitesti, 195km E de Sibiu, 218km SV de Chisinau.
Cel de-al doilea:
În ziua de 09 Decembrie 2021 la ora 15:02:24 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 127km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 72km E de Brasov, 76km NE de Ploiesti, 118km S de Bacau, 118km V de Braila, 120km V de Galati, 127km N de Bucuresti, 151km NE de Pitesti, 186km E de Sibiu, 192km N de Ruse, 198km SV de Iasi.
Cel mai puternic cutremur din România, din 2021, a avut loc tot în zona seismică Vrancea, în data de 26 mai. Acel seism a avut o magnitudine de 4,7 grade pe scara Richter și a fost resimțit inclusiv în județul Dâmbovița.







