fbpx

Platformă de știri și opinii

Dâmbovița – Concert extraordinar Gheorghe Zamfir și concert itinerant de colinde. Unde și cum au loc

in Actualitate/Cultură by
Banner

Centrul Județean de Cultură Dâmbovița va organiza, în luna decembrie 2021, mai multe concerte de înaltă ținută ,după cum anunța organizatorii. Astfel, un concert susținut de maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, va avea loc la Târgoviște, în data de 10 decembrie, iar un altul, de fapt un miniturneu muzical de colinde și muzică tradițională, intitulat „Am plecat să colindăm”, va avea loc în cinci localități dâmbovițene , în perioada 7-12 decembrie 2021.

„Numit și „Regele naiului”, datorită măiestriei cu care mânuiește acest instrument deosebit, bucurându-se de succes la nivel mondial și având în palmares numeroase premii și distincții, binecunoscutul naist dâmbovițean Gheorghe Zamfir a aniversat anul acesta 80 de ani de la naștere.

În acest context, în semn de prețuire și respect pentru cel care cu cinste, de foarte mulți ani, duce numele țării și al neamului românesc în toate colțurile lumii, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, organizează, la Târgoviște, un concert aniversar. Acesta face parte din Proiectul „Gheorghe Zamfir – identitate naţională în universalitate”, proiect care cuprinde mai multe spectacole.

Astfel, pe data de 10 decembrie 2021, la Clubul Studenților din Târgoviște, începând cu ora 19:00, vă invităm la un regal muzical oferit de maestrul Gheorghe Zamfir și invitații săi, alături de Orchestra Simfonică „Muntenia”, a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

 Spectacolul se va desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.

Accesul publicului se va face pe baza invitației care poate fi ridicată de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, începând de luni, 6 decembrie 2021.

În pragul sărbătorilor de iarnă, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, organizează, în perioada 7-12 decembrie 2021, un miniturneu muzical de colinde și muzică tradițională, intitulat „Am plecat să colindăm”.

Orchestra Populară „Chindia” va împărtăși bucuria și magia colindelor cu publicul dâmbovițean, alături de Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea și Yuriy Tsiple, precum și de îndrăgita solistă Simona Dinescu (care va putea fi prezentă doar la spectacolele de la Pucioasa și Gura Ocniței).

Localitățile în care miniturneul muzical va avea loc sunt: Pucioasa (7 decembrie – Centrul Cultural European, ora 17:00), Fieni (8 decembrie – Centrul Cultural „Mihai Lupescu”, ora 17:00), Gura Ocniței (9 decembrie – Căminul Cultural, ora 17,00), Pietroșița (11 decembrie – Căminul Cultural, ora 17:00), și Moroeni (12 decembrie – Căminul Cultural, ora 17:00).

Spectacolele se vor desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.

Vă așteptăm cu drag!”

Au anunțat cei de la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.

Banner
Go to Top