1 Decembrie: Omagiu adus soldaților care au murit pentru țară

in Actualitate/Cultură by
Banner

Mesaj emoționant cu ocazia Zilei Naționale a României! Senatorul Titus Corlățean readuce în atenție jertfa sutelor de mii de români care și-au dat viața în Primul Război Mondial și care au făcut posibilă reîntregirea României.

”Este momentul în care înțelegem mai bine că fără sacrificiul celor peste 850.000 ofițeri, subofițeri și soldați români, care și-au dat eroic viața în Primul Război Mondial ori fără jertfa multor altora, luați prizonieri și care au suferit „foamea, privațiunile și tortura” în lagăre precum Soultzmatt din Alsacia, actualmente în Franța, manifestarea sublimă a voinței românilor majoritari din Transilvania de la 1 Decembrie 1918 și respectiv recunoașterea internațională a României Mari nu ar fi putut fi posibilă. Iată de ce mă gândesc cu respect la memoria unor eroi neștiuți în țară și care, luați prizonieri și deportați în 1917 de armata germană în lagăre aflate în Alsacia, și-au aflat în final odihna departe de țară, în pământ străin.

Menționez doar câteva nume ale soldaților onorați azi cu demnitate de autoritățile franceze și statul român în Cimitirul Militar Românesc de la Soultzmatt/ Alsacia: Feraru Dumitru, Bârsan Ion, Radu Alexandru, Mihai Gheorghe, Tudor Prioteasa…Dumnezeu să-i odihnească în pace!”

Sursa: https://www.facebook.com/tituscorlateanpolitics

Banner