Cod galben de vânt și ninsoare (și) în zona de munte din Dâmbovița, până luni dimineață (29 nov.)
A venit cu adevărat iarna, în multe zone ale țării. Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de vânt și ninsoare viscolită pentru zona montană din Carpații Meridionali, valabilă în intervalul 28-29 noiembrie. Sub incidența atenționării intră și zona de nord a județului Dâmbovița.
Conform ANM:
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 noiembrie, ora 20 – 29 noiembrie, ora 10
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsoare viscolită în Carpații Meridionali la altitudini de peste 1700 m
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h și temporar va ninge viscolit.
Notă: Intensificări ale vântului se vor semnala și în sudul Banatului, al Transilvaniei și pe litoral. În zilele următoare, local și temporar, în zona montană vor mai fi intensificări ale vântului și ninsori.