Zi plină, pentru Salvamont Dâmbovița. Șase turiști au avut nevoie de ajutor, după ce au participat la „Ziua Sfinxului”

29/11/2021
by

A fost o zi cu adevărat plina pentru cei de la Salvamont Dâmbovița, ce au trebuit să asigure siguranța, dar și să acorde ajutor, turișților ce au „invadat” zona montană a Bucegilor, cu ocazia „Zilei Sfinxului”.

Sursa foto articol- Salvamont Salvaspeo Dâmbovita

„Astăzi, 28 noiembrie 2021, de ziua Sfinxului din Bucegi, au urcat pe Platoul Bucegilor mii de oameni din toate colțurile tarii, dar și din străinătate.

Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost prezent la acest eveniment încă de la începutul zilei, cu scopul de a informa și a oferi sfaturi turiștilor pentru a preveni eventuale accidente montane. Odată cu închiderea instalațiilor de transport pe cablu și lăsarea întunericului salvatorii montani au patrulat pe traseul Babele – Peștera astfel încât s-a circulat foarte bine și în condiții de siguranță.

Toate măsurile prezentate mai sus au fost foarte eficiente, dar cu toate acestea au avut loc cinci intervenții de salvare, cu un număr de șase persoane implicate. Echipa de intervenție a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizat.

Nu uitaţi, Echipa Salvamont-Salvaspeo Dâmboviţa, prietenul Dumneavoastră de pe cărările munţilor!

Șef Serviciu,Deaconescu Ștefan Răzvan”

Au anunțat cei de la Serviciul Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Covid-19, 28 noiembrie: Au rămas doar două județe în „scenariul roșu”/ 1377 de cazuri noi/ 106 decese/ 1212 pacienți la ATI

Next Story

DSP va testa toate persoanele cu istoric de călătorie în Africa, pentru a preveni infecția cu Omicron, noua variantă a coronavirusului

Don't Miss