fbpx

Platformă de știri și opinii

Obligatoriu VICTORIE! Chindia vrea revanșa cu Rapid

in Sport by
Banner

Echipa antrenată de Emil Săndoi va întâlni Rapid București în această seară, pe stadionul Ilie Oană, în prima etapă a returului Ligii I. În tur, în debutul sezonului, giuleștenii au câștigat cu 1-0 pe Arena Națională, singurul gol al meciului fiind marcat dintr-o deviere norocoasă. Băieții noștri încep partea a doua a sezonului regular cu 17 puncte. “Ne dorim revanșa, mai ales că este și debutul returului. Știm că întâlnim o echipă bună, cu jucători cu experiență, care au schimbat imaginea din sezonul trecut, din Liga a II-a. E o echipă care se bate pentru play-off, dar cred că și noi am arătat de fiecare dată că suntem o nucă grea pentru orice adversar. Am avut și o doză de neșansă, am pierdut patru puncte după goluri primite după minutul 90, cu Clinceni, FCSB și Gaz Metan Mediaș. Un aspect pozitiv este că nu avem suspendați pentru acest joc. Sperăm să practicăm un fotbal bun și, bineînțeles, să luăm puncte”, a prefațat antrenorul Chindiei disputa de diseară, la care publicul spectator nu poate fi prezent, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. 
    Jocul va fi condus la centru de Andrei Chivulete. Asistenți au fost delegați Mircea Grigoriu și Sebastian Gheorghe, iar rezervă de arbitru Radu Petrescu. Observatori: Marian Salomir și Viorel Anghelinei. 

Următorul meci oficial al Chindiei, după cel cu Rapid, este programat sâmbăta viitoare, cu Sepsi OSK, în deplasare (ora 15.00), în etapa a 17-a a Ligii I.

Banner

Ultimele stiri din Sport

Go to Top