fbpx

Platformă de știri și opinii

Stadiul lucrărilor la stadionul Chindiei: șanse mici ca echipa să revină acasă în actualul sezon al Ligii I

in Sport by
Banner

Se lucrează într-un ritm bun la reabilitarea stadionului Eugen Popescu, din Târgoviște, reabilitare care a început în vara anului 2019, însă informațiile de astăzi nu vor fi, cu siguranță, pe placul microbiștilor din Vechea Cetate de Scaun. Pe scurt, deși au existat promisiuni că stadionul o va putea primi pe Chindia în meciuri oficiale în Liga I până la finalul acestui an, data finalizării investiției, trecute pe panouri, fiind 31 decembrie 2021, șansele ca echipa antrenată de Emil Săndoi să joace lângă Turn în această iarnă sunt nule. Din păcate, nu există nici certitudinea că arena va fi gata până la finalul sezonului 2021-2022, adică luna mai a anului viitor. Într-o conferință de presă susținută astăzi la stadion, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat totuși că până vara viitoare s-ar putea juca aici câteva meciuri. „Dacă lucrurile merg bine și cu ajutorul lui Dumnezeu vom vedea câteva meciuri spre finalul campionatului pe arena practic reabilitată de la zero”, a vorbit primarul. Investiția este suportată integral din fondurile autorităților locale, respectiv Primăria Municipiului Târgoviște, costurile totale urmând să depășească 10 milioane de euro, iar capacitatea stadionului, după finalizarea lucrărilor, să fie de 8.200-8.500 de locuri, jumătate dintre ele acoperite.

Cum stau lucrurile, de fapt, la momentul 3 noiembrie 2021: consolidarea tribunei vechi este gata, în proporție de peste 75%. Se mai lucrează la fațadă și la sectorul oaspeților, în rest a început montarea scaunelor, peste 3.000, roșii și albastre. La tribuna metalică este gata structura, fiind așteptate gradenele, gazonul și nocturna au fost finalizate de mult, cu precizarea că la instalația de nocturnă trebuie efectuate racordurile de către Electrica.

Iată postarea integrală a primarului Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, pe subiectul de care sunt interesați zeci de mii de microbiști:

„Stadionul „Eugen Popescu” prinde contur, pe zi ce trece! Lucrăm la montajul primelor scaune noi de care a beneficiat vreodată arena târgovișteană, iar în paralel, finalizăm structura metalică a tribunei noi, lucrările substanțiale de consolidare a tribunei vechi și cei 37 de km de rețele electrice! Totodată, au fost aduse în stadion și primele gradene prefabricate, destinate zonei de tribună aferente galeriei oaspeților ! După o perioadă extrem de dificilă, marcată de lipsuri financiare, astăzi începe să răsară soarele și pentru microbiștii târgovișteni!”.

Până când arena va fi gata, în condițiile în care înțelegem că s-a renunțat la varianta omologării provizorii, Chindia își va susține meciurile de pe teren propriu la Ploiești.

Banner

Ultimele stiri din Sport

Go to Top