fbpx

Platformă de știri și opinii

Hotărâre CNSU: Certificat verde obligatoriu, pentru a părăsi locuința, pe timp de noapte/ Masca obligatorie/ Evenimentele interzise, începând din 25 octombrie

in Administrație/Sănătate/Social by
Banner

Începând de luni, 25 octombrie, certificatul verde va fi obligatoriu în aproape toate locurile, mai puţin la magazinele alimentare şi la farmacii, a decis Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

În instituţiile publice sau în companiile cu mai mulţi angajaţi, vizitatorii vor intra doar pe baza acestui document.

Va intra în vigoare carantina de noapte, iar aceasta va fi valabilă doar pentru cei nevaccinaţi ( interval orar 22:00-05:00). Toate magazinele vor fi închise după ora 21:00. Nunțile, botezurile, mesele festive vor fi interzise pentru toată lumea, timp de 30 de zile.

Așadar, restricţiile care intră în vigoare de luni presupun:

  • interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții;
  • interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00. Între orele 21,00-05,00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • Se propune, în intervalul orar 21,00-05,00, interzicerea desfășurării activităților sau evenimentelor organizate și desfășurate de persoanele fizice, operatorii economici, instituțiile publice în următoarele domenii:
  • a) instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise;
  • b) săli de sport și/sau fitness;
  • c) jocuri de noroc;
  • d) piscine interioare;
  • e) locuri de joacă pentru copii;
  • f) săli de jocuri;
  • g) târguri, bâlciuri, talciocuri.
  • activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;
  • interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
  • interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;
  • accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
  • organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;
  • accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
  • abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;
  • instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Document integral:

Banner

Ultimele stiri din Administrație

Go to Top