fbpx

Platformă de știri și opinii

Dep. Ionuț Vulpescu (PSD): “Ultima măsură care să sprijine piața de carte a fost luată în 2015”

in Cultură/Parlament/Politică by
Banner

Ionuț Vulpescu, deputat PSD de Dâmbovița, într-o postare pe pagina sa de Facebook, a transmis cu dezamăgire faptul că Parlamentul a respins proiectul de lege prin care anul 2020 ar fi trebuit să fie declarat Anul Promovării Lecturii.

Din anul 2015 nu s-au mai luat măsuri care să sprijine piața de carte. Iar atunci s-a întâmplat tot datorită social-democratului Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, care, printr-un amendament la Codul Fiscal, a redus TVA-ul pentru cărți și alte produse culturale la 5%.

Într-o guvernare anticulturală, asemenea momente nu ar trebui să ne mai mire, a declarat deputatul PSD Ionuț Vulpescu.

“Săptămâna aceasta, deci în octombrie 2021, Parlamentul a votat respingerea proiectului de lege prin care anul 2020 (!) ar fi trebuit să fie declarat Anul Promovării Lecturii.

Asta în contextul în care anul 2019 a fost Anul Cărții, iar ultima măsură care să sprijine piața de carte a fost luată în 2015, atunci când am depus un amendament la Codul Fiscal prin care am redus TVA pentru cărți și alte produse culturale la 5%.

Într-o guvernare atemporală, interimară și anticulturală, cu un guvern la granița dintre a fi și a nu fi, ca pisica lui Schrödinger, demis și propus în același timp, asemenea momente nu ar mai trebui să ne mai mire. Oricum, vorba unei anecdote de pe vremuri: când va veni sfârșitul lumii aș vrea să mă prindă în România. Aici, toate lucrurile ajung mai târziu.”, este mesajul transmis de social-democratul Ionuț Vulpescu pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Ionuț Vulpescu

Banner

Ultimele stiri din Cultură

Go to Top