Ancheta jurnalistică (…) constă, la modul simplist, într-o dezvăluire a unor fapte care afectează în mod negativ interesul public. Ancheta jurnalistică demonstrează mecanismele, caută ceea ce este subteran, câteodată ascuns, câteodată ignorat (Jacques Mouriquand). Este una dintre multele definiții ale unei anchete jurnalistice.
Am văzut, evident, ancheta RECORDER cu titlul “Clanul Marelui Alb”. Realizată spectaculos (identitate falsă, cameră ascunsă etc.), investigația suferă (prin omisiuni voluntare sau nu) la capitolul documentare. Cred că, pentru rigoare, se putea mai mult, mai ales că în economia celor opt luni cât a durat investigația, lipsurile din documentare se puteau acoperi în câteva ore dacă unghiul de abordare era altul. Practic, singura „dezvăluire” pe care eu am remarcat-o ar putea fi eventualele fapte de corupție (trafic de influență) pe care le-ar fi săvârșit acel consilier local si membru în Adunarea Bisericească. Atenție, eventuale, pentru că nici măcar acest fapt nu este documentat complet astfel încat să reiasă clar ca acel consiler ar fi săvârșit infracțiunea cu pricina.
În rest, „dezvăluirile” sunt chestiuni pe care le știam deja: că Biserica solicită bani de la Stat, că în acest caz nu se aplică regulile achizițiilor publice, nu există transparență etc.
Să le luăm pe rând. De ce și cum poate solicita Biserica bani de la Stat? Conform legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, acestea sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice (art.8). La art (4), legea spune că Statul sprijină, la cerere, prin contribuții, în raport cu numărul credincioșilor cetățeni români și cu nevoile reale de subzistență și activitate, salarizarea personalului clerical și neclerical aparținând cultelor recunoscute.
Biserica poate primi bani și pentru investiții: Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcționarea unităților de cult, pentru reparații și construcții noi (art.6). Totodată, există un control asupra banilor pentru că utilizarea fondurilor bănești primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum și respectarea destinației bunurilor primite în proprietate sau folosință de la autoritățile publice locale ori centrale se supun controlului statului (art 12).
Cu alte cuvinte, cultele, deci și Biserica Ortodoxă Română (BOR), pot beneficia de contribuții pentru salarii și fonduri pentru funcționare și investiți, toți banii fiind supuși controlului din partea statului. Concret, bisericile pot primi bani publici din două surse: Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) și Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) prin consiliile județene sau consiliile locale. Condițiile prin care pot primi bani sunt stipulate destul de detaliat în HG 82/2001, republicată și a normelor de aplicare a acesteia. Normele arată clar că, de exemplu, în cazul UAT-urilor banii se alocă numai prin hotărări de consilii (județene sau locale) în urma aprobării unor dosare ce cuprind documentații tehnice (devize de lucrări etc.) depuse de unitățile de cult.
Ce spune reporterul RECORDER. Că unele devize sunt umflate, că sunt aduse la primării dosare de persoane neclericale care câștigă apoi licitațiile, că nu există transparență în cheltuirea banilor. Dar, dacă devizele sunt umflate, ar trebui identificate de către comisiile de specialitate si de către consilierii locali (județeni) care le și aprobă. Mai apoi, legea spune că banii alocați punctual sunt supuși controlului statului. Deci sunt cel puțin trei modalități de control, oricât s-ar stradui Biserica să fie netransparentă! Banii pot fi urmăriți de către Stat! Dacă se sinchisește sau are chef. RECORDER spune că banii nu mai pot fi verificați. Că statul nu are pârghiile necesare. Dar asta nu mai e treaba Bisericii.
Pe de altă parte, evident că banii se distribuie prin voință politică. SSC și consiliile locale sunt organisme politice. De multe ori controlate de premier (SSC) sau primari (consilii locale). Nici aici nu prea ai ce comenta din perspectiva legii. Dacă așa vor aleșii poporului…
În ceea ce privește transparența banilor publici utilizați de BOR, urma acestora se poate lua cu puțină răbdare. Hotărârile de consilii locale și județene sunt publice, ca și actele emise de SCC. Deci surse de documentare există.
RECORDER mai spune că Biserica nu are treabă cu legislația privind achizițiile publice și că Patriarhul dă ok-ul la toate investițiile (fapt confirmat și de simpaticul vicar). Se referea probabil la București. Dar jurnalistul omite (sau nu știe) să spună că Daniel este și Arhiepiscopul Bucureștiului, cum s-ar spune și un șef local, pe Capitală. Ar fi chiar caraghios să nu știe ce se întâmplă în curtea sa. Mai ales dacă este vorba despre investiții. Orice manager urmărește execuția bugetară.
Acum, că lucrările se distribuie, să spunem, preferențial, că există constructori de casă…așteptăm o nouă investigație RECORDER depre achizițiile pe SEAP de la o instituție sau autoritate publică. Cert este că BOR nu are treabă cu legislația achizițiilor. Așa că dacă face achizițiile legal, asta e…
Problema este una de fond. Biserica cere bani. Are tot dreptul legal. Unii o cred hulpavă. Majoritatea populației o sprijină. Statul e la mijloc. Cât poate însă Statul să susțină cererile cultelor? Există o viziune? Răspunsul îl putem găsi doar la politicieni.
Marius Badea este lector univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște
