De aproximativ o lună, o campanie de păstrare a curățeniei spațiului public are loc la Târgoviște. În acest sens, polițiștii locali ( aflați în subordinea Primăriei Târgoviște) amendează pe oricine aruncă orice fel de reziduuri , pe spațiul public. În mai multe rânduri, polițiștii locali au amendat inclusiv persoane ce au mâncat semințe, aruncând cojile în spațiul public. Doar în ultimele 48 de ore nu mai putin de 33 de târgovișteni au fost amendați, a anunțat primarul municipiului Târgoviște, printr-o postare pe facebook:
https://fb.watch/8leQJqA2V5/ (click pentru materialul video)
„Dacă altfel nu se poate, continuăm cu măsurile sancționatorii! 33 de amenzi aplicate în ultimele 2 zile.
Cele mai multe pentru mizerie, tulburarea liniștii publice, fumat la locurile de joacă și alcool!
Și de această dată, ”autorii” au făcut curat!
A scris Cristian Stan.
„Aruncarea sau depozitarea pe domeniul public, precum și în alte locuri publice, a reziduurilor menajere și vegetale, a molozului și a altor reziduuri, constituie contravenție și sancționează cu amendă de la 500 la 1000 de lei„, conform O.G. nr 21/2002, privind gospodărirea comunală, republicat în 2008. Aceasta este documentul legal prin care se poate recurge la aplicarea de astfel de sancțiuni.